Mălina Olinescu a fost înmormântată vineri, pe acordurile melodiei „Je t’aime”

Mălina Olinescu a fost înmormântată vineri, pe acordurile melodiei Je t'aime
Publicat: 23/04/2012, 19:34
Actualizat: 24/04/2012, 04:57

Mălina Olinescu a fost înmormântată vineri, la cimitirul Sf. Vineri din București, în prezența câtorva sute de persoane, punctul culminant al ceremoniei fiind melodia „Je t’aime”, interpretată de artistă în timpul vieții, al cărei videoclip a rulat pe un panou chiar lângă mormântul acesteia.

Sfâșiați de durere, membrii familiei acesteia, printre care mama, Doina Spătaru, și sora artistei, Codruța, dar și prieteni apropiați, precum Călin Geambașu și tatăl lui, Petre Geambașu, și iubitul artistei, Sebastian, au condus-o pe ultimul drum pe artista care murit în noaptea de duminică spre luni.

Cel mai emoționant moment a fost când, după scurta slujbă religioasă oficiată de un preot chiar lângă mormântul în care urma să fie îngropată artista, în timp ce se auzea melodia „Je t’aime”, interpretată în timpul vieții de cântăreață – al cărei videoclip a și rulat pe un panou special montat pentru ceremoniile funerare -, a apărut dintre nori soarele. Momentul a adus lacrimi în ochii tuturor, nu doar membrilor familiei și apropiaților artistei, toată lumea aplaudând și spunând „Dumnezeu s-o odihnească”.

Emoționantul moment chiar a determinat-o pe o doamnă venită la înmormântare să afirme: „Iată, iese soarele! Este lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat har”.

La ceremonie au asistat câteva sute de persoane, printre care și artiști cunoscuți, precum Dana Mladin, Titus Muntean, Călin Goia, Adrian Despot și Nadine.

Singura slujbă de care a beneficiat artista a fost cea de lângă mormântul în care a fost depusă, întrucât Patriarhia Română a considerat că, în urma primelor cercetări, cântăreața s-a sinucis, astfel încât ea nu a putut să beneficieze ca toți creștinii de o slujbă în interiorul bisericii.

Acest lucru a nemulțumit, însă, familia și prietenii apropiați, precum Călin Geambașu, acesta din urmă declarând în momentul când a venit la cimitir: „Patriarhia a dorit să fie înmormântată așa, deși nu există niciun act doveditor că Mălina s-a sinucis”.

Pe ultimul drum, sicriul cu trupul neînsuflețit al Mălinei Olinescu a fost condus de persoane care au dus zeci de coroane și foarte multe buchete de flori. Întregul cortegiu a trecut peste un pat de flori pe aleea care ducea la mormântul Mălinei Olinescu.

Sicriul a fost purtat pe umeri de apropiații artistei, printre care Călin Geambașu și Sebastian, iubitul cântăreței.

Întreaga ceremonie funerară a părut a fi un ultim mini-spectacol regizat și realizat în memoria artistei.

De altfel, videoclipul piesei „Je t’aime” a fost filmat în urmă cu două luni și a fost montat în ultimele seri, astfel încât artista nu a apucat sa îl vizioneze.

Potrivit lui Petre Geambașu, Mălina Olinescu a fost înmormântată alături de microfonul ei, cu care a cântat în sute de concerte.

La sfârșitul ceremoniei, Doina Spătaru a mulțumit familiei Geambașu pentru că, în afară de faptul că i-a fost alături în aceste momente grele, „a organizat ultimul spectacol al Mălinei”. „Eu așa ceva n-am mai văzut până acum”, a mai spus Doina Spătaru.

La rândul său, Petre Geambașu i-a răspuns: „Așa trebuia să plece, cu spectacol, înălțător. Soarele a ieșit exact în momentul în care ea a cântat și se pare că Dumnezeu ne dă un semn. Dumnezeu a fost cu ea, a fost cu noi toți”.

Petre Geambașu a mai spus că videoclipul piesei „Je t’aime” a fost filmat în urmă cu două luni și montat de Călin Geambașu nopțile trecute, „tocmai ca să fie ca spectacolul ei de adio”. Ca un ultim mesaj pentru Mălina Olinescu, familia Geambașu și mama artistei au spus: „Dumnezeu să o ierte, Dumnezeu să îi odihnească sufletul ei zbuciumat și să ne cânte de acolo de sus”.

Cântăreața Mălina Olinescu a murit în noaptea de duminică spre luni, căzând de la etajul șase al blocului în care locuia, situat în zona Gării de Nord din București.

Cântăreața de muzică pop Mălina Olinescu avea 37 de ani și era fiica Doinei Spătaru și a actorului Boris Olinescu.

Moartea cântăreței Mălina Olinescu a fost violentă, fiind cauzată de multiple traumatisme și hemoragii interne, potrivit constatărilor medicilor legiști, care au efectuat, luni, necropsia artistei.

Totodată, Parchetul Tribunalului București a deschis dosar privind împrejurările în care s-a produs decesul cântăreței Mălinei Olinescu, primele indicii sugerând faptul că artista s-a sinucis, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Procurorii de la Serviciul Omoruri din cadrul Parchetului Tribunalului București au adunat probe de la locul unde a căzut artista, dar și din locuința acesteia. Mai multe persoane vor fi audiate pentru a clarifica motivul pentru care Mălina Olinescu a recurs la acest gest.

Pe de altă parte, cântărețul Călin Geambașu a declarat în noaptea de duminică spre luni, pentru Știrile Pro TV, că artista spunea că se va sinucide încă „de acum trei-patru ani”, iar între timp cântăreața a urmat un tratament de specialitate la Spitalul Elias din Capitală. Artistul a mai spus că Mălina Olinescu nu a fost „un om părăsit”, ci era foarte împlinită profesional, iar prietenii îi erau alături. Totodată, el a declarat că pe Mălina Olinescu „o nemulțumea numai lipsa de perfecțiune din plan sentimental”, cântăreața spunându-le uneori prietenilor că nu mai are de ce să trăiască dacă nu este împlinită sufletește.

„Ea a mai avut tentative, însă nimic concluzionat. Cu noi, prietenii, vorbea despre neîmplinirea ei pe plan sentimental, după ce a divorțat, dar și înainte de a divorța. Își dorea un copil. Avea o neliniște permanentă, pe care nu ne-o puteam explica”, a mai spus Călin Geambașu.

El a precizat însă că în ultima perioadă Mălina Olinescu își făcea planuri de căsătorie. „Acum două zile era veselă, fericită, era cu Sebi. Ce s-a întâmplat a venit ca un șoc incredibil pentru noi”, a mai spus Călin Geambașu.

Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Cine sunt viitorii socri ai lui Laurențiu Reghecampf! Toate detaliile despre familie și cum au...
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
Criza politică de la Bucureşti: condiţiile puse de PSD pentru a susţine Guvernul Ciucă
5 mașini de care să FUGI
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Prima țară din Europa care legalizează cultivarea și consumul de canabis
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
Când se întoarce frigul în România. Trebuie să ne pregătim deja hainele groase
ORA de IARNĂ 2021 aduce un PERICOL imens pentru români în plin val de coronavirus
BĂTAIE în TRAFIC! CINCI bărbați au fost REȚINUȚI
Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!
Restricția ȘOC despre care nu vorbește NIMENI. Intră în vigoare de luni. Ce va fi...
NENOROCIREA CUMPLITĂ care zguduie întreaga lume. Nici România nu va scăpa. Situația pare scăpată de...
Andreea Esca a trăit rușinea vieții. Nu i-a venit să creadă când s-a aflat adevărul....
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021