VIDEO | Mesajul premierului Nicolae Ciucă cu prilejul Anului Nou: ”Am traversat, împreună, unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme”

Publicat: 31 12. 2022, 10:06
Actualizat: 31 12. 2022, 11:48

This browser does not support the video element.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia Anului Nou. Acesta afirmă că români şi-au dovedit solidaritatea în anul care se încheie, au trecut prin provocări „greu de imaginat” şi au reuşit să facă mai mult decât să reziste.

În mesajul de final de an, Nicolae Ciucă a amintit de provocările și criza prin care trece România, cu un război la graniţă, secetă, preţuri mai la energie şi inflaţie.

 ”Vremurile grele îi aduc pe oameni mai aproape. Iar anul care se încheie ne-a dat multe motive să ne dovedim solidaritatea. Împreună am trecut prin provocări greu de imaginat. Ca popor încercat de istorie, de data aceasta, am reușit, fiind uniți, să facem mai mult decât să rezistăm. Astăzi, puterea mobilizării noastre este recunoscută și apreciată în întreaga lume. Pentru că românii au devenit un exemplu, iar calitățile lor au trecut dincolo de granițe. Am traversat, împreună, unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme. Anul care ne-a pus gospodăriile și economia sub povara unei crize dificile. Ne-a adus pentru prima oară după multă vreme războiul aproape de granițele noastre. Secetă, prețuri mari la energie și gaze, dar și inflație”, transmite premierul Ciucă în mesajul de Anul Nou.

Acesta mai arată că ”împreună, am reușit să salvăm economia, care a generat una dintre cele mai mari creșteri la nivel european. Am investit masiv, susținând mediul de afaceri și atrăgând miliardele de euro din fondurile europene, bani necesari dezvoltării noastre. I-am protejat pe cei mai expuși riscurilor economice și sociale, confruntați cu creșteri dureroase de prețuri la utilități, alimente, carburanți. Intrăm în Noul An cu speranța că va fi unul mai bun. Că noi vom reuși să fim mai buni, mai atenți cu cei din jur, valorificând oportunitățile care vin și gestionând responsabil provocările. Nu vor lipsi nici unele, nici altele”.

Premierul a subliniat că Guvernul va continua să protejeze interesele cetăţenilor, să sprijine economia şi să aibă grijă de cei vulnerabili.

”Vom consolida poziția noastră alături de partenerii europeni și aliații din NATO, consolidând parteneriatul strategic cu Statele Unite. Investițiile în educație, sănătate, transporturi, digitalizare și mediu vor transforma România, apropiindu-ne și mai mult de modelul de dezvoltare occidental”, a spus Nicolae Ciucă.

El a menţionat că a avut, ca prim-ministru, „două linii de efort major”: să conducă Guvernul de coaliţie pentru a gestiona crizele şi să intensifice proiectele prin care ţara să îşi dezvolte economia.

”Asigurând acest echilibru, vom putea oferi tinerilor noștri un model de dezvoltare rezilient și performant. În prag de An Nou, vă doresc tuturor sănătate și bucurii alături de cei dragi! La mulți ani!”, conchide premierul Nicolae Ciucă.