Mircea Badea, revoltat în plină pandemie de coronavirus. “Nu avem nicio legătură cu țările civilizate, nu aparținem acelei lumi” / Ce l-a deranjat pe prezentatorul TV

Publicat: 16 10. 2020, 08:59
Actualizat: 16 10. 2020, 15:50
Mircea Badea

Mircea Badea susține că în România nu există măsuri de combatere a pandemiei de coronavirus, autoritățile fiind, în opinia lui, incapabile să câștige bătălia cu COVID-19.

Prezentatorul de la Antena 3 este de părere că distanțarea socială, spălatul mâinilor și purtarea măștii de protecție nu reprezintă măsuri, ci doar reguli, care nu ar aduce modificări fundamentale în teribila luptă cu virusul asiatic.

Între o societate civilizată şi una la ceac-pac diferenţa este dată de Constituţie. Ăsta ar fi primul criteriu între o societate civilizată şi o manea sinistră. Am vorbit enorm şi cred că este arhisuficient şi mă opresc aici în legătură cu măsurile de combatere a pandemiei. În opinia mea, în România nu există măsuri din astea. Să repeţi în buclă ‘distanţaţi-vă social, spălaţi-vă pe mâini, purtaţi mască’… Astea nu sunt măsuri. Asta înseamnă să repeţi ca papagalul nişte reguli care, sigur, ajută, dar care nu fac modificări fundamentale. Sigur, e mai bine decât nimic! Dar care sunt măsurile de luptă? Doar retorică din asta, că voi trebuie să faceţi”, a spus Mircea Badea în cadrul emisiunii “În Gura Presei”.

Mircea Badea: “M-am săturat de mine, așa că nu mai pot! Nu voi mai vorbi despre…”

Prezentatorul TV promite că nu va mai vorbi niciodată despre măsurile de combatere a pandemiei de coronavirus, fiind de părere că România nu are nicio legătură cu țările civilizate.

M-am săturat de mine, aşa că nu mai pot. Nu voi mai vorbi despre măsurile de combatere a pandemiei nici din România, nici din ţările civilizate. În mod sigur nu avem nicio legătură cu ţările civilizate, nu o să fim niciodată printre ele. Nu am fost în istoria noastră niciodată printre ele, nu suntem nici acum şi nici nu vom fi. Nu aparţinem acelei lumi! Gata! Voi spune doar ce cred că se va întâmpla!„, a mai spus, revoltat, Mircea Badea.