Noi imagini cu Donald Trump. Președintele american a ieșit cu SUV-ul să-și salute admiratorii (VIDEO)

Publicat: 05 10. 2020, 07:28
Actualizat: 05 10. 2020, 07:29
Noi imagini cu Donald Trump. Președintele a ieșit cu SUV-ul să-și salute admiratorii (VIDEO)

Donald Trump a părăsit pentru scurt timp spitalul militar Walter Reed din Bethesda, în apropiere de Washington, pentru a-și saluta admiratorii și, probabil, pentru a-i asigura pe rivalii săi că este sănătos. Președintele SUA este tratat pentru Covid-19, în cele mai stricte condiții.

Trump purta mască și a fost filmat într-un SUV negru, în care se mai aflau alte două persoane, relatează g4media.ro. Liderul de la Casa Albă și-a salutat din mașină fanii și a revenit apoi la spital.

„Covid este școala vieții”

„Am învăţat multe despre coronavirus, am învăţat experimentând eu însumi, este şcoala vieţii”, a spus Trump într-un mesajul video.

„Nu este precum citim în cărţi, înţeleg asta şi este ceva foarte interesant”, a adăugat preşedintele Trump, testat pozitiv pentru coronavirus, joi seară.

„Cred că voi face o mică surpriză marilor patrioţi care sunt în stradă”, a adăugat liderul de la Casa Albă. „Sunt acolo de mult timp, au steaguri Trump şi adoră ţara noastră”.

În ultimele sondaje, Joe Biden se situează cu 10% în fața lui Donald Trump, o veste deloc îmbucurătoare pentru actualul președinte al SUA.

Donald Trump, anunț din spital: „Revin în curând!” / Ce se întâmplă acum cu președintele american (VIDEO)

„Mă simt mult mai bine”, spune președintele american Donald Trump, după ce s-a vehiculat că vineri, 2 octombrie, acesta ar fi primit oxigen suplimentar, pe fondul stării delicate cauzate de infectarea cu coronavirus.

Trump a spus că va reveni la Casa Albă „în curând”. Președintele SUA a oferit detalii despre starea sa de sănătate într-un clip video postat pe Twitter, transmite independent.co.uk.

Liderul de la Casa Albă a declarat că „se simte mult mai bine”, după tratamentul pentru coronavirus, administrat la spitalul militar Walter Reed, lăudând personalul medical. „Muncim din greu pentru a mă pune pe picioare”, a spus Trump. „Trebuie să revin, deoarece încă mai trebuie să facem America măreață din nou”.