Nu mai e de glumă! Un reputat medic din România pune în gardă populația: “COVID-19 s-a modificat. Cei cu forme medii de boală se negativează, acum, mai greu!”

Publicat: 29 10. 2020, 15:29
Reputat medic din România, anunț terifiant: “Boala provocată de COVID-19 poate să devină cronică, la fel ca HIV și hepatita B!”

Carmen Dorobăț, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva din Iași, avertizează că noul coronavirus și-a modificat evoluția, astfel că pacienții se vindecă mai greu. Anunțul vine în ziua în care, în România, s-au înregistrat 6.481 cazuri noi de infectări.

Potrivit reputatului medic, pacienții cu forme medii ale COVID-19 necesită chiar și o lună de tratament până să fie testați negativ și declarați vindecați. Carmen Dorobăț mai precizează că a întâlnit persoane care au ajuns să-și piardă gustul și mirosul chiar și la o săptămână distanță de la debutul bolii.

Am observat că în ultima perioada de timp, formele medii de boală, fără comorbidități, se negativează greu. Adică stau o perioada mai lungă de timp până să obțină acel test negativ. Aș spune că modul în care evoluează simptomele, retrocedarea acestor simptome este mai greoaie.

S-au modificat și ca tablou. Altădată veneau că nu mai aveau gust și miros. Acum gustul și mirosul se pierd poate chiar cu o săptămână de la debutul bolii. Altădată apăreau dureri musculare după ce era febra 38-39 de grade, acum sunt pacienți afebrili care acuză am dureri musculare. Or, noi știm că durerile musculare reprezintă un semn că trebuie să urmărim cu atenție evoluția pacientului respectiv”, a spus Carmen Dorobăț.

Încă 6.481 cazuri noi de COVID-19 în România, în ultimele 24 de ore

Până pe 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 163.852 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 6.764 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate 83 decese (52 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.975. Dintre acestea, 868 sunt internate la ATI.