O dinastie regală din India va păstra un templu unde a fost descoperită o comoară de 20 de miliarde de dolari

Publicat: 14 07. 2020, 17:51
Actualizat: 06 04. 2021, 19:13
O dinastie regală din India va păstra un templu unde a fost descoperită o comoară de 20 de miliarde de dolari / Sursă Foto: Pixabay

Luni, Curtea Supremă a Indiei a confirmat, dreptul unei foste dinastii regale de a conduce Templul Sri Padmanabhaswamy, unul dintre cele mai bogate lăcașuri de cult din lume. Decizia Curții vine după ce guvernul de stat a încercat să preia lăcașul de cult la moartea patriarhului familiei regale.

În joc sunt zeci de miliarde de dolari

Atunci când una din bolțile imensului templu hindus vechi de secole din Thiruvananthanpuram din statul Kerala a fost deschisă în 2011, s-a făcut descoperirea că templul deține diamante și tone de monede de aur, alături de bijuterii de mai multe feluri. Conform Reuters, tezaurul descoperit în templu este estimat la peste 20 de miliarde de dolari.

Înalta Curte Kerala a decis în acel an, după evaluarea mai multor petiții de interes public, că familia Travancore trebuie să renunțe la custodia templului în urma morții reprezentantului său, Sree Chithira Thirunal Balarama Varma.

Luni, Curtea Supremă a revenit asupra aceastei decizii.

„Acceptăm apelul familiei regale Travancore. Moartea nu afectează Shebaitship (gestionarea și întreținerea zeității) a Familiei Travancore ”, își justifică magistrații decizia.

În India mai există câteva temple hinduse care au bogății de miliarde de dolari, iar cei devotați donează aur și alte obiecte prețioase ca daruri pentru instituții spirituale sau religioase care conduc spitale, școli și colegii.

Noul comitet desemnat de familie să conducă templul va decide ce se va întâmpla cu avuția lăcașului

Curtea Supremă a declarat că un nou comitet pe care familia regală îl va înființa să conducă templul, cu o înălțime de șapte etaje și plin cu sculpturi ornamentate, va avea dreptul să decidă ce să facă cu averea acestuia.

Familia regală dedică victoria credincioșilor

Un număr mare de devotați s-a rugat pentru noi. Judecata este victoria lor ”, a declarat reporterilor din Thiruvananthanpuram Gauri Lakshmi Bai, un membru al familiei.