Oligarhul Roman Abramovici a făcut o vizită secretă la Kiev

Publicat: 18 04. 2022, 17:57
Roman Abramovici / Sursa Foto: Profimedia

Oligarhul rus Roman Abramovici a călătorit în secret la Kiev. Acesta a avut o întâlnire cu negociatorii ucraineni după ce au apărut dovezi ale atrocităților din Bucha.

Despre vizită nu au vrut să comenteze nici purtătorul de cuvânt al miliardarului și nici membrii delegației de negociatori ucraineni.

Abramovici, un apropiat de-al lui Vladimir Putin, face parte din echipa de negociere dintre Rusia și Ucraina.

Vizita acestuia la Kiev ar fi avut loc înaintea atacului asupra crucișătorului Moskva. Un atac care a generat reacții extrem de dure din partea rușilor, dar și intenisficarea atacurilor în orașele chieie din Ucraina.