Orban, despre candidatura premierului la conducerea PNL: Este o decizie pe care trebuie să o ia Cîțu

Publicat: 13 02. 2021, 17:31
Actualizat: 06 04. 2021, 15:04
Orban, despre candidatura premierului la șefia PNL: Este o decizie pe care trebuie să o ia Cîțu

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că partidul pe care îl conduce urmează să organizeze alegeri interne. Întrebat dacă premierul i-ar putea fi contracandidat la funcția de președinte, fostul șef al Executivului spus că această decizie o poate lua doar Florin Cîțu.

„Orice membru al partidului poate să candideze pentru orice funcție”

Ludovic Orban a afirmat că orice membru al PNL poate să candideze pentru orice funcție de conducere din PNL.

„Vom declanșa cât de curând procesul de alegeri ample în PNL care vor începe cu organizațiile locale, apoi filialele județene și, la sfârșit, va avea loc Congresul PNL. Orice membru al partidului poate să candideze pentru orice funcție și este un exercițiu democratic extrem de important în perioada care va urma”, a spus Orban.

De asemenea, fiind întrebat dacă premierul i-ar putea fi contracandidat, Ludovic Orban a spus că această decizie o poate lua doar Florin Cîțu.

„Este o decizie pe care trebuie să o ia Florin Cîțu, dar aș zice că momentul în care se vor anunța oficial candidaturilor va fi momentul în care se va declanșa oficial procedura de alegeri”, a afirmat Orban.

Fostul premier a anunțat, recent, că ia în calcul să candideze pentru încă un mandat la ședia PNL.

Poziția lui Florin Cîțu

Florin Cîțu a fost chestionat, sâmbătă, într-o altă conferință de presă, dacă va candida la Congres, iar răspunsul său lasă loc de interpretări: „Sunt vicepreşedinte al PNL, vă daţi seama, cu toţii vrem să candidăm la Congres”. El a precizat că „este prea devreme” pentru o asemenea discuție.