Pacientă de la Spitalul din Rm. Sărat: „Facem frigul, eu și fetița de 5 luni! Caloriferele sunt reci!”. Reacția managerului

Publicat: 26 12. 2020, 12:00
Actualizat: 26 12. 2020, 12:02

O mamă și fetița sa de cinci luni, testate pozitiv cu coronavirus, sunt internate în secția de Pediatrie de la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, județul Buzău. Femeia se plânge de frigul din cameră: „I-a înghețat copilului și nasul”.

Managerul spitalului, Adrian Danielescu, a precizat că, într-adevăr, este o pauză de cinci ore în furnizarea agentului termic, însă n-a mai primit nicio reclamație, „ba unii pacienți au spus că e prea cald”, potrivit site-ul buzoienii.ro.

Pacientă internată la Spitalul din Rm. Sărat: „Facem frigul, eu și fetița de 5 luni! Caloriferele sunt reci!”

„Mă numesc Elena Șorega și sunt cu fetița mea de 5 luni internată din data de 23 decembrie la Pediatrie, la spitalul din Rm. Sărat. Caloriferele sunt reci, e frig în cameră. E aici un calorifer electric, dar nu merge nici el”, a transmis mama.

„Și în celelalte camere de la pediatrie e frig, mai sunt două mămici cu care am vorbit. Îmi pare rău că nu am termometru la mine, să vă spun exact câte grade sunt”, a completat aceasta.

Elena Șorega, testată pozitiv cu COVID-19, precum fetița ei, dorea să fie mutată la Buzău: „poate că acolo e cald în rezervă. Altfel, m-aș duce acasă, să nu ne îmbolnăvim mai rău”, spune femeia.

,,I-am spus asistentei și infirmierei, mi-au răspuns că le pare rău, dar n-au căldură în buzunare. Înainte să ajungem la presă, am sunat la poliție, dar mi-au transmis că nu mă pot ajuta, că nu e de competența lor”, a mai povestit mama.

Managerul spitalului: „Într-adevăr, nu e căldură între 12.00 și 17.00, dar nu s-a mai plâns nimeni”

Adrian Danielescu, manager al Spitalului Municipal Rm. Sărat, a reacționat: „Vă mulțumesc că m-ați informat, o să mă interesez”.

Acesta recunoaște că e o pauză de cinci ore în furnizarea agentului termic, dar afirmă că nu a mai primit nicio plângere.

Juristul, aflat la al treilea mandat la conducerea spitalului, a spus: „Într-adevăr, programul de căldură este 5.00-12.00 și 17.00-5.00. Dar nu s-a mai plâns nimeni până acum, dimpotrivă, alți pacienți au cerut să mai oprim căldura, că sunt nevoiți să stea cu geamul deschis!”.

În luna iunie a acestui an, Adrian Danielescu a vrut să-și depună demisia, după ce a aflat de vizita ministrului Nelu Tătaru în spital, la câteva ore după ce acesta a fost la Rm. Sărat, potrivit sursei citate.