Papa Francisc, omagiu adus Prințului Philip: Un bărbat devotat mariajului și familiei sale, cu o remarcabilă contribuție în serviciul public

Publicat: 10 04. 2021, 16:45
Actualizat: 14 04. 2021, 13:12
Sursa FOTO: wikimedia.org

Suveranul Pontif i-a transmis sâmbătă condoleanţe reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii după moartea soţului său, prinţul Philip, duce de Edinburgh. Papa Francisc a salutat amintirea unui bărbat „devotat mariajului său şi familiei”, într-un mesaj transmis reginei şi familiei regale, relatează AFP şi EFE.

Omagiul adus de Suveranul Pontif

Papa Francisc a transmis mesajul de condoleanţe printr-o telegramă trimisă Palatului Buckingham în numele său de către secretarul Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin.

„Întristat să aflu de moartea soţului dumneavoastră, prinţul Philip, duce de Edinburgh, sanctitatea sa Papa Francisc transmite cele mai profunde condoleanţe Majestăţii Voastre şi membrilor familiei regale”, mai scrie în telegramă.

Suveranul Pontif a amintit „remarcabila contribuţie în serviciul public’” a prinţului Philip şi angajamentul acestuia faţă de „educaţia şi progresul viitoarelor generaţii”.

Mesajul transmis de Dalai Lama

Lider spiritual spiritual tibetan, Înaltpreasfințitul Dalai Lama, a transmis condoleanțe reginei Elisabeta și prințului Charles, membrii seniori ai familiei regale britanice, pentru moartea S.R.H. Prințul Philip, ducele de Edinburgh, potrivit unui comunicat de presă.

„Îmi pare rău să aflu trista veste că soţul dumneavoastră, Înălţimea Sa Regală Prinţul Philip, Duce de Edinburgh, a murit. Mă voi ruga pentru el şi transmit condoleanţe Alteţei Voastre Regale şi familiei voastre în acest moment dureros”, a scris Dalai Lama, în mesajul adresat reginei Elisabeta a II-a.

Doliu național în Marea Britanie

Regatul Unit este în doliu după decesul ducelui de Edinburgh.

Până la înmormântare, a cărei dată este încă necunoscută, Regatul Unit va respecta o perioadă de doliu naţional, potrivit AFP.

Prințul de Philip a decedat vineri la castelul Windsor, la vârsta de 99 de ani, iar regina a decretat opt zile de doliu. În aprilie 2014, papa Francisc i-a primit la Vatican pe regina Elisabeta a II-a, capul Bisericii Anglicane, şi pe soţul ei, la 14 ani după ultima călătorie a acestora la Roma, în 2000, când s-au întâlnit cu papa Ioan Paul al II-lea.