Pelerinajul de Sfânta Parascheva | Racla cu sfintele moaşte nu va mai fi scoasă

Publicat: 06 10. 2020, 17:28
Foto: Mediafax

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă pe data de 8 octombrie. Decizia aparţine Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a decis că nu se mai scoate racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva pe data de 8 la Iaşi.

Dacă totuşi numărul ieşenilor care vin să se închine va fi foarte mare, racla va fi scoasă în curtea Catedralei.

Mai multe detalii despre cum vor gestiona prezenţa pelerinilor autorităţile din judeţul Iaşi sunt aşteptate marţi seară.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit că manifestările cu ocazia sărbătorilor religioase se organizează numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă.

Mihai Chirica, despre pelerinajul de Sf. Parascheva

Primarul oraşului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat că autorităţile ieşene au luat măsuri speciale pentru organizarea pelerinajului de Sf.Parascheva. Edilul şef îi sfătuieşte pe pelerini să nu vină la Iaşi cu autocarele deoarece astfel s-ar putea infecta cu virusul SARS CoV-2.

Primăria Iaşi a luat o serie de măsuri excepţionale pentru organizarea în condiţii de siguranţă a procesiunii de Sf.Parascheva.

„Îi rog sincer să înţeleagă, nu este o măsură radicală în defavoarea unui pelerinaj, dar le recomand să nu vină în autocare, nu vor avea unde să le lase. Am stabilit că în maniera în care vor ajunge şi cum vom fi şi noi informaţi de către inspectoratele de Poliţie şi Jandarmi, vor fi transferaţi către rândul pelerinilor. Acolo se va organiza doar în şir indian, 1,5 metri între ei, cu balize medicale din 300 în 300 de metri unde va fi verificată în permanenţă temperatura şi dezinfectaţi.

Deplasarea va fi continuă, este interzisă apropierea de rând a oricăror altor persoane neautorizate, nu se va mai face distribuire de alimente. Problema noastră nu este că s-ar putea contamina aici, cred că pe drumul pe care îl vor parcurge pe drumul de la localităţile dumnealor de reşedinţă către Iaşi, de aceea am recomandat evitarea utilizării autocarelor”, a declarat Mihai Chirica la Digi 24.