Percheziții DNA la Aeroportul Otopeni privind contractele de închiriere a unor spații comerciale/ Ce spune Compania Națională Aeroporturi București

Publicat: 28 03. 2023, 12:59
Actualizat: 28 03. 2023, 13:16
Aeroportul Otopeni/ Sursa FOTO: Facebook

Procurorii DNA au făcut, marți, percheziții la Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, într-un dosar vizând spațiile comerciale, potrivit unor surse judiciare.

UPDATE: CNAB susține că procurorii DNA nu au solicitat date sau documente de la nivelul Companiei

„Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a luat act din informațiile prezentate public despre desfășurarea unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție în legătură cu activitatea unor operatori privați care își desfășoară activitatea comercială pe Aeroportului Internațional Henri Coandă.

Până în prezent, procurorii DNA nu au notificat conducerea Aeroportului și nu au solicitat date sau documente de la nivelul Companiei.

Reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București vor acorda autorităților judiciare tot sprijinul necesar, în baza eventualelor solicitări primite”, au transmis reprezentații CNAB.

Știrea inițială

DNA anchetează contractele de închiriere a unor spații comerciale din Aeroportul Otopeni.

Sunt percheziții în desfășurare la mai multe firme și oameni de afaceri, într-un dosar privind acordarea sau prelungirea contractelor pentru magazinele tip duty-free sau restaurante.

Procurorii DNA au deschis un dosar legat de activitățile comerciale de la Aeroportul Henri Coandă din Otopeni și au dus, marți, la audieri mai multe persoane, potrivit unor surse judiciare.

Ar fi implicați mai mulți oameni de afaceri, dar și o serie de intermediari, care ar fi cerut diferite sume de bani, susținând că au influență la anumiți angajați din cadrul aeroportului.