Peste 5000 de participanți, la Semimaratonul București

Publicat: 16 05. 2013, 14:07
Actualizat: 06 02. 2019, 16:50

Organizatorii celei de-a doua ediții a Petrom Bucharest International Half Marathon se așteaptă la o participare de peste 5000 de alergători, dublu față de anul trecut, la concursul care se va desfășura duminică, de la ora 9.30, cu plecare din Piața Constituției.

Până în acest moment, la evenimentul organizat de Asociația Bucharest Running Club, s-au înscris on-line 3500 de alergători din 40 de țări. Participanții se mai pot înscrie la una dintre cursele competiției, vineri, între orele 13.00 și 20.00, și sâmbătă, între 9.00 și 20.00, la Sport Expo, în Piața Constituției.

Favoriții acestei ediții pentru cursa de semimaraton (21,097 km) sunt Nicholas Kipngeno (Kenia), Andrew Papasio Lesuuda (Kenia), Japheth Kimutai Kanda (Kenia), Benazzouz Slimani (Maroc), Mr. Kipkoech Maritim (Kenia), la masculin, și Mary Xwaymay Naali (Tanzania) și Selam Abere Alebachew (Etiopia), la feminin. Pentru a oferi o șansă de a urca pe podium, organizatorii vor premia categoria națională la semimaraton.

Primii cinci câștigători de la fiecare categorie (semimaraton, ștafetă 4×5,27 km, individual 10,548 km, cursa populară 3,8 km și cursa copiilor) vor fi premiați de organizatori cu sume în bani și produse.

O parte din fondurile strânse din taxele de participare vor fi alocate pentru programele derulate de organizațiile Hospice Casa Speranței, Little People, United Way și Light into Europe.

Traficul va fi închis duminică, 19 mai, între orele 06.30 și 14.30 în rondul Pieței Constituției și pe următorul traseu: Piața Constituției, Bd. Libertății, întoarcere la Piață Coșbuc, Bd. Libertății, dreapta pe Bd. Unirii spre magazinul Unirea, intersectarea cu Bd. Brătianu, continuare pe Bd. Unirii până la Piața Alba Iulia, Bd. Burebista, întoarcere în Piață Albă Iulia, continuare pe Bd. Decebal până la Piață Muncii, înainte pe Bd. Basarabia până la intersecția cu Bd. Chișinău, întoarcere pe Bd. Basarabia până la Arena Națională și înconjurarea Arena Națională, revenire pe Bd. Basarabia, Piață Muncii, continuare pe Bd. Decebal spre Piață Albă Iulia, continuare pe Bd. Unirii până la Piață Unirii, intersectarea cu Bd. Brătianu, continuare pe Bd. Unirii până la Piața Constituției, dreapta pe Bd. Libertății, dreapta pe Bd. Națiunile Unite, până la Bd.Brătianu, întoarcere spre Splaiul Independenței până la Calea Victoriei, întoarcere pe Calea Victoriei până la Teatrul Odeon/Palatul Telefoanelor, întoarcere cu coborâre pe Calea Victoriei până la Splaiul Independenței, dreapta pe malul Dâmboviței până la Podul Știrbei, stânga și traversarea podului spre Bd. Eroilor, stânga pe Splaiul Independenței până la Bd. Libertății, cu deplasare dreaptă pe Bd. Libertății până în Piața Constituției.