Prahova raportează un nou focar de COVID-19. Au apărut cazuri de coronavirus la Spitalul Câmpina

Publicat: 19 10. 2020, 11:01

Încă un focar de COVID-19 a fost depistat în Prahova, de data asta la Spitalul Municipal Câmpina, care este unitate suport, a declarat managerul Călin Tiu.

El spune că focarul este localizat în sectorul administrativ al spitalului, care funcţionează într-o clădire separată de restul unităţii, drept pentru care activitatea medicală nu este perturbată, scrie Agerpres.

Trei persoane din cadrul unui birou din sectorul administrativ au fost confirmate cu noul coronavirus iar alte două sunt izolate, fiind în curs de testare.

Doar o angajată dintre cele trei testate pozitiv este internată, iar celelalte două sunt izolate, a mai spus Călin Tiu.

Focar de coronavirus la un spital din Cluj. Peste 10 angajați s-au îmbolnăvit de Covid-19

Prefectura Cluj a anunțat că un nou focar de COVID-19 a fost descoperit la Spitalul Clujana din Cluj-Napoca, unde cinci medici şi şapte asistente au fost confirmaţi cu noul coronavirus.

Sunt 12 angajaţi din rândul personalului medical pozitivi, 5 medici şi 7 asistente.

Activitatea funcţionează în condiţii relativ normale, au preluat deja de sâmbătă primii pacienţi Covid. S- au luat toate măsurile necesare, ancheta epidemiologică în desfăşurare”, a spus prefectul Mircea Abrudean.

Potrivit acestuia, medicii şi asistentele infectaţi sunt de la terapie intensivă.

Adrian Streinu-Cercel, diagnostic dur pentru pacienții Covid-19: „La cazurile severe…”

Medicul Adrian Streinu-Cercel a fost întrebat dacă este de acord cu specialiștii care spun că Hidroxicolorochina a fost ineficientă și chiar a crescut rata de mortalitate a pacienților cu coronavirus.

Adrian Streinu-Cercel a declarat că pot apărea probleme doar dacă dozajul este prea mare.

„Noi folosim în mod constant Plaquenil, dar îl folosim intr-o doză mică, nu în doză mare.

Plaquenil e folosit de zeci de ani, nu este un medicament nou, mă rog, Hidroxiclorochina, nu e nimic nou sub soare, problema este că fiecare boală îşi are indicaţia în funcţie de o anumită concentraţie a medicamentului.

La cei care au dat doze mari, şi vezi exemplul Franţei, au avut probleme. Noi am dat doze mai mici şi nu am avut nicio problemă legată de Hidroxiclorochină, ba, mai mult, aceasta dată de la început face bine.

La cazurile severe, Hidroxiclorochina nu îşi mai are locul, nici Remdesivir”, a explicat Streinu-Cercel, duminică, la sediul PSD, unde și-a anunțat candidatura la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.