Prima reacție a prefectului Capitalei, Alin Stoica, după ce a fost destituit din funcție

Publicat: 09 09. 2021, 21:44
Actualizat: 09 09. 2021, 22:05
Alin Stoica

Alin Stoica a oferit prima reacție după demiterea din funcția de prefect al Capitalei, ca urmare a deciziei luate de premierul Florin Cîțu. Fostul prefect a notat că în perioada în care a ocupat această demnitate a încercat să își îndeplinească atribuțiile cât mai eficient.

În mesajul său, Alin Stoica a scris că a încercat să facă „ceea ce a crezut că este mai bine pentru cetățeni, într-o perioadă destul de dificilă.”

Acesta a mai notat că este sigur că singura alianță care poate moderniza România este USR PLUS – PNL – UDMR.

„Începând de astăzi nu mai ocup funcția de Prefect al Capitalei.
Am încercat în aceste 6 luni să fac ceea ce am crezut că este mai bine pentru cetățeni, într-o perioadă destul de dificilă.
A fost și prima mea experiență în administrația publică, o experiență care m-a făcut să învăț lucruri noi și care m-a pus în postura de a face lucruri pentru comunitate.
Am făcut și greșeli, pe care am încercat – și sper că am reușit – să le repar în cel mai scurt timp.
Am cunoscut mulți oameni noi, cei mai mulți foarte bine intenționați. Funcționari care merită mai mult și un mediu de lucru care trebuie schimbat, dar și oameni politici care înțeleg necesitatea modernizării României.
Sunt în continuare convins că singură alianță care poate moderniza România este USR PLUS – PNL – UDMR și de aceea sper că vom reveni la guvernare în scurt timp, cu un nou premier”, a scris fostul prefect pe pagină sa de Facebook.

Florin Cîțu: Am aprobat eliberarea din funcție a 14 prefecți și 28 de subprefecți. Nu numim alți prefecți. Vor fi preluate atribuțiile

Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, după ședința de guvern, că a aprobat eliberarea din funcție a 14 prefecți și 28 de subprefecți, dar a precizat că nu vor fi numiți alți prefecți, ci atribuțiile lor fi fi preluate de subprefecți. Printre prefecții demiși se numără și Alin Stoica, prefectul Capitalei.

Miercuri seara au fost eliberați din funcție secretarii de stat ai USR PLUS.

Liderul deputaţilor USR-PLUS, Ionuţ Moşteanu, a anunțat marţi că membrii de partid care ocupă funcţii în eşalonul doi al Guvernului nu îşi vor da demisia.

Barna: Demiterea prefecţilor şi secretarilor de stat propuşi de USR de către Florin Cîțu „este un gest contradictoriu”

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat, joi, referitor la demiterea prefecţilor şi secretarilor de stat propuşi de formaţiunea sa, că este „un gest contradictoriu” al premierului Florin Cîţu, care transmite „mesaje false” conform cărora ar dori înţelegere cu USR PLUS.

„Este un gest contradictoriu cu mesaje false transmise de altfel, în care domnul premier Cîţu făcea apel la înţelegere. Era aproape ca în glumele acelea caraghioase: vă invit la înţelegere, îi dau afară pe colegii dumneavoastră. Nu e nimic de spus. E foarte clar fiecare gest, fiecare declaraţie – am văzut aseară o ploaie de minciuni absolut fabuloase – arată că acest Guvern nu mai poate să continue, arată că decizia USR PLUS de a nu mai susţine pe Florin Cîţu în fruntea Guvernului este una corectă, este una morală şi responsabilă pentru România. De fapt, este poziţia pe care o să continuăm să o avem”, a afirmat Barna, întrebat în legătură cu decizia premierului de a-i elibera din funcţie pe prefecţii şi secretarii de stat propuşi de USR PLUS.