Profesor universitar din Sibiu, filmat de studenți în timp ce naviga pe un site cu anunțuri ale unor prostituate: ”Voi contacta avocatul pentru a formula plângere penală”

Publicat: 14 11. 2020, 12:08
Profesor universitar din Sibiu, filmat de studenți în timp ce naviga pe un site cu anunțuri ale unor prostituate: ”Voi contacta avocatul pentru a formula plângere penală”

Întâmplare-surpriză cu… tentă erotică în Sibiu, acolo unde un apreciat profesor universitar – Nicolae Balteș, în vârstă de 61 de ani – a fost filmat de studenții săi în timp ce naviga pe un site cu anunțuri ale unor prostituate.

Potrivit informațiilor furnizate de Turnul Sfatului, profesorul avea ecranul computerului partajat cu alți 42 de studenți, iar filmulețul compromițător a ajuns în mediul online, spre stupoarea dascălului.

Profesorul universitar angajat la Facultatea de Științe Economice a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu susține că poate fi vorba despre ”un atac informatic”, în timp ce explicația plasată în dreptul filmării transmite că acesta ”a uitat să-și oprească share-screen-ul și toată clasa a văzut că se uită, frumos, după…”

Conducerea universității a anunțat că această situație va fi analizată și că vor fi dispuse toate măsurile care se impun, în conformitate cu regulamentul.

”Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu dezaprobă orice atitudine neconformă cu statul și conduita universitară. În cazul particular semnalat de dumneavoastră, vom analiza situația și vom dispune măsurile care se impun, în conformitate cu regulamentele și etica Cartei ULBS”, au transmis reprezentanții instituției academice.

Nicolae Balteș: ”Deocamdată nu știu și nu pot să comentez condițiile în care a apărut”

Profesorul universitar din Sibiu s-a arătat surprins de filmulețul care circulă în mediul online, declarând că nu poate comenta nimic, deocamdată, însă precizează că au existat mai multe tentative de ”atac informatic” la universitate.

Mai mult, Nicolae Balteș a transmis și că își va contacta avocatul pentru a depune o plângere penală.

”Am aflat și eu în cursul zilei de astăzi că ar exista un filmuleț. Deocamdată nu știu și nu pot să comentez condițiile în care a apărut. Știu doar că directorul departamentului Informatică Marketing al ULBS ne-a informat că au existat mai multe tentative din afară de a ataca mail-ul  @ulbs.ro. Mai multe amănunte nu am. Voi contacta avocatul pentru a formula plângere penală”, a declarat, potrivit sursei citate, profesorul universitar Nicolae Balteș.

Nicolae Balteș a devenit lector universitar din 1992, din 2000 fiind profesor universitar.