SIBIUL va avea o nouă atracție turistică. Când va fi deschis Bastionul Mercenarilor

Publicat: 24 01. 2024, 13:45
Sibiul va avea o nouă atracție turistică. Când va fi deschis Bastionul Mercenarilor / Sursa FOTO: wikimedia.org

Sibiul își trece pe lista obiectivele de vizitat o nouă atracție turistică. Este vorba despre Bastionul Mercenarilor, care se va redeschide în acest an.

Evenimentul este programat pentru luna aprilie.

Mai multe firme, precum și personalități locale vor participa la redeschiderea Bastionului Mercenarilor.

Ce anunț au făcut autoritățile

Știu că toată lumea se aștepta ca anul trecut să deschidem bastionul. Am vrut să-l deschidem, puteam să-l deschidem, dar o dată vorbim de o lipsă a bugetului, doi la mână am avut parte de un șantier la vecinii de lângă noi și atunci nu aveam cum să demarăm activități demne de o instituție ca a noastră pentru că era tot timpul o forfotă pe șantier.

De asta am întârziat puțin, dar anul acesta în schimb pot să vă spun că deschidem bastionul punctual pentru vizitare.

O să avem un prim eveniment în aprilie cu niște operatori economici din județul Sibiu să vedem cum funcționează”, a spus Ciprian Ștefan Anghel, directorul Muzeului „Astra”.

Bastionul Mercenarilor, o clădire aflată într-un avansat stagiu de degradare, a fost preluat acum trei ani de Muzeul Național „Astra”.

La intersecția străzii Bastionului cu Șoseaua Alba Iulia se află și Bastionul Soldisch.

La scurt timp după ce a preluat clădirea, Ciprian Ștefan Anghel a anunțat public că aici va deveni un nou centru de atracție pentru sibieni și turiști.

Astfel, în centrul atenției publicului vizitator se află Bastionul Soldisch, cu bogata lui istorie.

Bastionul Soldisch este o fortificație emblematică a Sibiului. Una dintre legendele care îmbracă istoria acestei clădiri evocă o serie de catacombe sub bastion. Despre unele se spunea că ar ajunge până spre Piața Mare, iar despre altele, că, în caz de urgență, ar asigura o rută de evadare din zona de sus a Sibiului spre părțile limitrofe.

Indiferent care este adevărul, Bastionul Mercenarilor reprezintă o atracție turistică care acum va fi și valorificată.