Situație dramatică la SJU Sibiu: Mai are doar o treime din oxigenul necesar pentru pacienții COVID-19

Publicat: 16 11. 2020, 09:20
Actualizat: 16 11. 2020, 09:21
Sursă FOTO - ilustrativ: Shutterstock

Spitalul Județean de Urgență Sibiu, cea mai mare unitate medicală a județului, nu mai are suficient oxigen pentru pacienții care au nevoie de un astfel de tratament, mai ales în contextul în care regiunea este cea mai afectată din țară în ceea ce privește noile cazuri de COVID-19.

O investigație făcută de publicația locală Turnul Sfatului arată că spitalul se confruntă cu o mare problemă, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus – lipsa oxigenului pentru pacienți.

SJU Sibiu, la un pas de colaps: „Pacienții noștri nu sunt oxigenați”

„De vreo două săptămâni «bipăie» ventilatoarele non-stop, din cauză că nu au oxigen furnizat la presiunea necesară. Ventilatoarele au nevoie de o presiune de trei bari, presiune pe care noi nu o avem în instalații, deci pacienții noștri nu sunt oxigenați. Degeaba eu setez aparatul să furnizeze 100%, când aparatul îmi zice «am doar 28%»”, declară un asistent medical.

De asemenea, probleme sunt și la livrarea oxigenului prin surse fixe la paturile bolnavilor COVID-19.

„15 litri pe minut poate furniza instalația «din perete». Acum, nici acea instalație nu cred că poate oferi mai mult de cinci litri de oxigen pe minut”, declară un alt medic.

Județul Sibiu se află de o săptămâna pe prima poziție pe țară în ceea ce privește rata de infectare cu noul coronavirus. Municipiul Sibiu, orașele Cisnădie și Tălmaciu, precum și satul Șelimbăr intră, de luni, de la ora 5.00 în carantină pentru 14 zile, după decizia de vineri a autorităților, în contextul creșterii incidenței cazurilor de COVID-19. La acea dată, judeţul Sibiu avea rata cea mai mare de infectare din România, de peste 7 la mia de locuitori, iar municipiul Sibiu se apropia de o rată de infectare de 12 la mia de locuitori. Sâmbătă, coeficientul de infectare în ultimele două săptămâni a sărit de pragul de 8/1.000, conform informării Grupului de Comunicare Strategică. Duminică, incidența a urcat la 8,32/1.000, fiind în continuare județul cel mai afectat de COVID-19.