Sorin Avram Iacoban, Pro România, după incendiul de la spitalul din Piatra Neamț: „Cerem ferm demisia guvernului Orban!”

Publicat: 14 11. 2020, 23:23
Sorin Avram Iacoban, Pro România, după incendiul de la spitalul din Piatra Neamț: „Cerem ferm demisia guvernului Orban!” / Foto: Facebook / Sorin Iacoban

Sorin Iacoban (Pro România) a făcut declarații de ultim moment despre incendiul de la Piatra Neamț. Oamenii nu mor doar de COVID, ci și ard de vii, spune acesta, cerând demisia guvernului Orban.

„Demisia, inconștienților! Demisia de urgență până nu ne omorâți pe toți și rămâneți doar voi în baloanele voastre! Vrem spitalul de la Lețcani și îl vrem în seara aceasta, nu mâine, nu peste 10 ani când trece pandemia!

Cerem ministerului Sănătății, prin vocea ministerului Tătaru și Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, să explice opiniei publice care sunt cauzele acestei nenorociri și, mai ales, ce este această „alba-neagra” cu postul de manager al spitalului? Nici în țările lumii a treia nu se schimbă 7 manageri în 8 luni de zile! Este imperativ să se stopeze această invazie de incompetență guvernamentală și lipsă de implicare pentru viața și sănătatea oamenilor! Cu ce au greșit românii de trebuie să treacă din nou și din nou prin astfel de cumplite evenimente, domnule Președinte?

Acum pentru ce a mai fost necesar să moară oameni? Și dacă Victor Ponta a trebuit să deconteze politic tragedia de la „Colectiv”, vom vedea o măsură similară și în privința lui Ludovic Orban? Pentru că așa e corect, dacă sunteți onest și fără dublă măsură!

Demisia Guvernului Orban!

Guvernul vostru și baronul PSD-ist Arsene Ionel trebuie să-și prezinte demisiile de urgență și să se ascundă de rușine, incompetență și minciună. Ne spuneți că lucrurile sunt sub control și iată ce se întâmplă sub nasul vostru. Ați schimbat 8 manageri la spitalul din Neamț și v-ați dus din rău în mai rău.

Spitalul de la Lețcani este și acum nefuncțional, l-ați jucat ba prin Popa, ba prin Alexe, și tot nu ați rezolvat nimic!
Iohannis țipa ca în gură de șarpe demisia lui Ponta să-și pună Guvernul lui. Iată cum destinul a lovit înapoi, din păcate cu prețul oamenilor nevinovați, pentru interesele voastre meschine.

Ce vină a avut Ponta ca au scăpat artificiile de sub control? Dar voi, voi ce vină credeți că aveți când mâncați fructe de mare în baloane încălzite, când tragedia vă bătea la ușă? Demisia!”, a transmis Sorin Iacoban.

„Sunt răvășit de ce se întâmplă în aceste momente la Neamț.
Avem cu toții familii și dincolo de blestematul virus, avem și asemenea tragedii. Acum cinci ani, cineva pleca acasă pentru un incident asemănător. Nu este acum momentul creștinesc pentru asta, dar văd cum nu s-a schimbat nimic în țară.
Înțeleg că mama unui coleg din PRO România Neamț se află printre cei ce deja nu mai sunt printre noi.
Dumnezeu să îi odihnească și să îi aibă în pază și transmit toată energia mea sufletească pentru cei ce în aceste momente luptă.
Cu Dumnezeu înainte!”, a mai scris Iacoban.