Soțul Andreei Esca, dat de gol de un apropiat! Ce se întâmplă cu el la terapie intensivă

Publicat: 19 07. 2020, 12:33
Actualizat: 06 04. 2021, 18:50
Soțul Andreei Esca, internat la Terapie intensivă cu Covid-19! Știrista se află în același spital din Capitală! / Sursă Foto: Andreea Esca, Facebook

Soțul știristei de la PRO TV Andreea Esca este internat la Terapie intensivă cu Covid-19. Potrivit unor informații apărute în presă din surse medicale, și Andreea Esca se află internată în același spital din București.  

Într-o postare pe rețelele sociale, Eduard Mircea Uzunov, fondator și președinte al companiei imobiliare Regatta Real Estate, a postat o serie de fotografii care sunt realizate de Alexandre Eram, însoțite de mesajul: „Sănătate prietene!”.

Aceleași surse spune că știrista nu și-ar fi văzut soțul pe perioada spitalizării, deoarece se află izolați în pavilioane diferite. Potrivit unor informații apărute în mass-media, starea Andreei Esca este una bună, însă starea de sănătate a lui Alexandre Eram s-a înrăutățit semnificativ.

Fotografia de pe Instagram

Andreea Esca a publicat pe Instagram o fotografie cu prăjiturele și cafea, prin care, cel mai probabil, dorește să le transmită fanilor că este bine, în contextul în care presa a dezvăluit că vedeta ar fi fost infectată cu noul coronavirus, după o petrecere mondenă la care nu s-au respectat măsurile de distanțare socială.

De asemenea, televiziunea a anunțat oficial cazuri de infectare în rândul angajaților, dar nu a divulgat nume de jurnaliști care să fi fost infectați cu Covid-19.

Andreea Esca nu a avut nicio reacție pe această temă, preferând însă să le transmită fanilor o fotografie cu prăjiturele și cafea pe Instagram.

Imaginea a strâns mii de aprecieri, reacții și încurajări din partea fanilor. Desigur, în timp ce unii îi urează să se întoarcă sănătoasă la pupitrul de știri, alții o critică pentru lipsa de reacție, în contextul informațiilor privind infectarea cu Covid.