Tânără româncă, salvată de medicii italieni! Femeia suferea de cancer la ficat: „Nu mai aveam speranță”

Publicat: 28 01. 2023, 12:08
Sursă Foto - Adevărul.ro

O româncă a fost salvată de medicii din Italia, după ce a fost diagnosticată în urmă cu opt luni cu cancer la ficat și cu metastaze la ganglionii limfatici.

Mihaela Todireanu, în vârstă de 31 de ani, a fost diagnosticată în urmă cu opt luni cu cancer la ficat cu metastaze la ganglionii limfatici.

Românca are 31 de ani și o fetiță de 10 ani, iar medicii italieni i-au oferit șansa la viață.

Medicii italieni de la Clinica Ismett din Palermo i-au făcut un transplant de ficat și i-au salvat astfel viața femeii.

Mihaela s-a îmbolnăvit anul trecut de Covid-19 și după câteva zile a început să aibă dureri puternice de stomac.

După investigațiile medicale necesare i s-a adus la cunoștință că avea cancer la ficat.

Soacra Mihaelei, care este cadru medical în Italia, a ajutat-o să se interneze într-un spital din Milano.

Acolo au urmat tratamente lungi, care doar îi prelungeau viața pentru că adevărata salvare i-o oferea numai un transplant de ficat.

Apoi, românca a fost acceptată la un spital din Turcia, dar costurile depășeau posibilitățile sale economice și a fost nevoită să mai aștepte.

În curând, Mihaela își va strânge în brațe fiica

Șansa a venit din partea Clinicii Ismett din Palermo care a avut la un moment dat un donator compatibil pentru Mihaela.

„Am fost sunată pe 17 ianuarie, la o oră foarte târzie, de la spital și m-au întrebat dacă pot ajunge în câteva ore la Palermo pentru transplant, deoarece aveau donator compatibil cu mine. Din nefericire nu am reușit să ajung în acele ore indicate de medici, dar am ajuns pe 18 ianuarie.

În aceeași seară am fost sunată din nou, pentru că s-a găsit un alt donator compatibil cu mine. Am ajuns la spital, mi-au făcut analize toată noaptea, iar la 8:30 m-au băgat în sala de operații”, a povestit Mihaela Todireanu.

Operația de transplant a durat 13 ore, iar mămica româncă se va întoarce în curând acasă, la fetița ei.

Ea a mulțumit tuturor celor care au ajutat-o în aceste luni în care a luptat cu boala grea.

„Dacă familia nu era lângă mine… eu nu mai aveam speranță… nu mai credeam în nimeni și în nimic. Ei au luptat pentru mine. Ei sunt eroii mei.

În special, soțul meu, care e la fel de tânăr și, dacă ar fi vrut, își putea reface viața… dar a rămas lângă mine și m-a însoțit oriunde, iar pentru asta îi mulțumesc și vreau să știe cât de mult îl iubesc“, a spus tânăra femeie, potrivit Adevărul.ro.