VIDEO | Necazul unora, bucuria altora! În urma unui accident, un TIR plin cu legume s-a răsturnat într-o râpă din Mehedinți. Cum au reacționat localnicii

Publicat: 16 03. 2023, 10:30

This browser does not support the video element.

Un TIR plin cu ardei gras și capia s-a răsturnat, în urmă cu trei zile, lângă pădurea Stârmina din județul Mehedinți. Localnicii n-au stat prea mult pe gânduri, și-au adus saci și pungi, apoi au cărat marfa grăbiți.

Un TIR plin cu ardei gras și capia s-a răsturnat, în urmă cu trei zile, lângă pădurea Stârmina din județul Mehedinți.

Imaginile filmate au fost publicate pe 14 martie 2023.

Accidentul s-a transformat așadar într-o sesiune de aprovizionare cu legume, gratis, pentru localnicii dintr-un sat din Mehedinți.

În urma răsturnării unui TIR pe DN 56 A, Șimian – Calafat, o parte din marfă s-a împrăştiat pe marginea drumului, iar localnicii au început imediat să o încarce în ce aveau la îndemână.

Oamenii au strâns lăzile cu legume şi le-au încărcat în maşinile personale, în roabe, căruţuri şi coşuri.

Sursă Foto – Captura de ecran – ActualMehedinti

„Să mănânce copiii”

Vestea s-a răspândit imediat între vecini, iar locul s-a umplut de oameni care au adunat ce mai rămăsese din marfa transportată de camionul implicat în accidentul rutier.

„Oamenii nu au ce mânca acasă. Suntem oameni săraci, ce să facem. Adunăm şi noi doamnă, ca să trăim de azi pe mâine. Să mânănce copiii”, mărturiseşte o femeie, în timp ce aduna ardeii de pe asfalt.

Aceeași doamnă s-a gândit pentru o secundă să ia și fierul, dar nu știa cum.

Astfel, mari, mici, oamenii au mers la fața locului și și-au umplut sacoșele cu marfa abandonată pe marginea drumului.