Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Măsurile dure luate de un teatru din București după tragedia din Colectiv. Anunțul a fost făcut astăzi

Măsurile dure luate de un teatru din București după tragedia din Colectiv. Anunțul a fost făcut astăzi

Măsurile dure luate de un teatru din București după tragedia din Colectiv. Anunțul a fost făcut astăzi
Conducerea Teatrului Nottara a decis suplimentarea măsurilor de siguranță, pe lângă cele aflate deja în vigoare, astfel că, începând din această săptămână, fumatul este interzis în instituția teatrală, inclusiv în spectacole.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, în situațiile în care scenariul nu poate fi adaptat, țigările vor fi înlocuite cu unele electronice sau confecționate din materiale incombustibile. De asemenea, se va renunța și la lumânări și alte surse de foc deschis, apelându-se tot la variante electrice.

Reprezentanții instituției teatrale menționează, de asemenea, că Teatrul Nottara dispune de toate avizele necesare funcționării, inclusiv avizul I.S.U. privind apărarea împotriva incendiillor, planul de intervenție în caz de incendiu fiind întocmit și avizat de I.S.U „Dealu Spirii” al Municipiului București.

Aceste precizări vin ca urmare a incendiului din clubul Colectiv, în care 53 de persoane și-au pierdut viața, autoritățile descoperind apoi mai multe nereguli în administrarea clădirii respective.

O altă precizare importantă este faptul că imobilul beneficiază de un număr total de patru ieșiri, una (cea principală) pe Bulevardul Magheru și trei pe Strada Jules Michelet, iar sălile au mai multe uși largi, care se deschid spre exterior. Capacitatea sălilor este de 400 de locuri.

În plus, pentru intervenții în situații de urgență, la Teatrul Nottara sunt asigurate două posturi permanente de pompier servant (24 ore/24 ore) și un post cadru tehnic de specialitate. De asemenea, Teatrul Nottara este dotat cu detectoare de fum și 65 de extinctoare.

Printre măsurile pe care Teatrul le-a luat și până acum se numără respectarea numărului maxim de spectatori admis pentru fiecare sală, existența planurilor de evacuare pe fiecare etaj, marcarea prin semne luminoase a ieșirilor, menținerea liberă a tuturor culoarelor de trecere, pentru a nu se bloca accesul în cazul necesității de evacuare rapidă, revizia tehnică lunară a echipamentelor ce deservesc sălile de spectacole.

În ceea ce privește încadrarea clădirii în care este situată instituția teatrală la categoria I de risc seismic, managerul Teatrul Nottara, Marinela Țepuș, a solicitat în repetate rânduri efectuarea unei noi expertize a clădirii, pentru a clarifica definitiv care este starea imobilului, dar aceasta nu s-a efectuat până în prezent.

Teatrul Nottara, situat pe Bulevardul Gheorghe Magheru din București, a fost înființat în 1947, având denumirea Teatrul Armatei. Numele marelui actor român Constantin Nottara (1859-1935) l-a primit mai târziu. În fruntea teatrului se afla atunci actorul George Vraca, nume de prestigiu al scenei românești.

În prezent, Teatrul Nottara este condus de Marinela Țepuș.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Polonia avertizează: Rusia pregătește provocări pe Flancul Estic
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci