Cătălin Cîrstoiu, ironie la adresa unui contracandidat: „L-am întrebat pe copilul meu ce vede la TV, mi-a zis că Peppa Pig” / Reacția lui Piedone

Publicat: 10 04. 2024, 23:15
Actualizat: 11 04. 2024, 19:09

This browser does not support the video element.

Cătălin Cîrstoiu, actualul candidat susținut de PSD și PNL pentru primaria Capitalei, a făcut o ironie la adresa contracandidatului său, Cristian Popescu Piedone. Acesta din urmă nu a întârziat să reacționeze la afirmațiile medicului.

„Copilul meu e mai mic decât al lui Sebastian și în fiecare seară scrolluiește televizorul uitându-se la scene din campania electorală. L-am întrebat aseară văzând un alt contracandidat ce vede și mi-a spus „Peppa Pig”.

Sigur, nu a fost o aluzie directă la cineva, doar așa, un gând transmis”, a spus Cîrstoiu.

Replica lui Piedone pentru Cîrstoiu

„Chiar sunt plăcut impresionat de gândirea domnului doctor, de inteligența copilului. Ăla micul e șeful de campanie, își ia notițe de la copil.

Sunt fericit pentru că sunt identificat cu un personaj de desene animate al copiilor. Nu știu în ce film să-l bag pe domnul. Desenele animate sunt amuzante, domnul doctor nu poate fi. Un thriller. Săracul, se vede pe zi ce trece, mi-e milă, efectiv. Mă încearcă un sentiment de vină. Atât îl duce capul, un profesor universitar, asta e educația. Eu sunt ceea ce sunt. Sunt Peppa Pig, Piedone, Popeye.

În schimb, el face lucrurile astea în disperare, lucru vizibil. Nu trebuie să mai fi un mare analist. L-am văzut și pe Nicușor, în disperare, și-a pus pe un site…să îi doneze lumea bani, să-l scape de gașca lui Piedone.

Dacă toți oamenii care mă susțin sunt interlopi… Eu nu mă bat cu ei, fiecare om, politician, dintr-o campanie de acest gen se comportă cum consideră. Încearcă să cucerească sau să facă tranferuri de imagine, dar băieții ăștia s-au trezit prea târziu. Poate eu de la ei, asta se vede cu ochiul liber. Mă onorează Peppa Pig. Pic cu pic ne-am făcut mare. Normal că aplaudau, că e impus de partid. Dar nu poți să impui oamenilor să voteze. Nu e o problemă, să mă facă în toate felurile.”, a replicat Piedone.