GÂNDUL NEWS. Cresc ratele la creditele în lei

Publicat: 07 10. 2021, 20:30

This browser does not support the video element.

1. Ne aflăm în situația Italiei de anul trecut, când spitalele din peninsulă nu mai făceau față numărului mare de bolnavi Covid-19

O spune coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă. Încă o dată, el a repetat faptul că România poate depăși această situație grea numai dacă populația se vaccinează.

Anunțul a fost făcut în ziua în care România a atins un record nedorit: 1.556 pacienți sunt internați în secțiile de terapie intensivă. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.467 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus și au fost raportate 282 de decese. Rata de infectare în Capitală a ajuns la 11,49 la mia de locuitori.  Citește mai mult

2. Președintele Klaus Iohannis cheamă luni partidele la consultări

Șeful statului va discuta separat cu formațiunile politice și susține că trebuie găsită o soluție pentru a ieși din criza guvernamentală. Chiar și așa, el spune că prima rundă de negocieri nu va aduce și o decizie finală. Citește mai mult

3. Un nou record la carburanți

Benzina a atins cel mai ridicat preț din ultimii 7 ani, iar motorina maximul ultimilor 3 ani. În prezent, cel mai mic preț pentru benzină în București este de 5,99 lei pe litru, iar pentru motorină este de 6,02 lei pe litru. Prețuri asemănătoare găsim și marile orașe din țară.

4. Cresc ratele la creditele în lei

Indicele ROBOR la trei luni a urcat astăzi la 2,10%, cel mai ridicat nivel din acest an. În urmă cu două săptămâni, în data de 23 septembrie, valoarea ROBOR la 3 luni era de 1,57%. Minimul anului a fost atins pe 7 iunie, când indicele a avut valoarea 1,49%. Concret, acest indice este folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019.

5. Premieră pentru România

Cel mai mare avion din lume, un Antonov AN-225, a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă din București. Aeronava a sosit din Austria, și va opera două zboruri cargo, vineri și duminică, din București spre Arabia Saudită. Gigantul este propulsat de șase motoare, măsoară 84 de metri lungime și are o deschidere a aripilor de 88 de metri. Este singurul avion de acest fel care se află în serviciul comercial, iar în ultimii 20 de ani a fost folosit pentru a transporta încărcături masive. Citește mai mult

Știrile continuă pe site-ul nostru, gândul.ro, pe facebookul gândul si pe canalul nostru de youtube. Nu uitați, ne puteți urmări și pe Instagram! Numai bine!