VIDEO | Pianistul Ștefan Doniga a explicat, la podcastul ALTCEVA, care este asemănarea dintre bere și muzica clasică

Publicat: 16 07. 2023, 17:50
Actualizat: 16 07. 2023, 17:52

This browser does not support the video element.

Pianistul Ștefan Doniga a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA de sâmbătă, 15 iulie. Mai în glumă, mai în serios, artisul a făcut o comparație între bere și muzica clasică, încercând – de fapt – să ofere o asemănare între cultură și această băutură alcoolică, dar mai ales cum ajungem să ne placă amândouă, odată cu înaintarea în vârstă.

„Este acea ușoară răbdare să ajungi să îți placă. E gândul ăla un pic «kinky» că plăcerile rafinate se învață greu. Adică… berea nu îți place de la început, n-are cum, e amară… Dar în timp (berea începe să îți placă – n.r.), însă, nu gustul berii se schimbă, ci gustul tău se rafinează”, a explicat celebrul pianist la podcastul ALTCEVA.

Pianistul Ștefan Doniga – scurtă biografie

Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, Ștefan Doniga a concertat alături de numeroase orchestre simfonice ale filarmonicilor din România, precum și în compania Orchestrei Filarmonicii din Razgrad (Bulgaria) și a prestigioasei orchestre cehe „Camerata Janáček”.

A susținut recitaluri pe scene din țară, dar și peste hotare, în Luxemburg, Ungaria, Austria, Slovacia și Norvegia.

În anul 2000, Doniga a reprezentat România la primul „Festival Balcanic al Tinerilor Pianiști” de la Razgrad, unde a primit Medalia Festivalului. Ștefan Doniga este singurul pianist român care a înregistrat integrala mazurcilor pentru pian de Alexander Skriabin, imprimarea fiind realizată live, în timpul unui recital susținut la Ateneul Român.

În anul 2013, artistul a realizat, alături de Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, două proiecte inedite: „6 – O piesă neterminată pentru pian, idei și muză” – un spectacol de teatru-dans a cărui idee îi aparține și în cadrul căruia este și protagonist – și traducerea volumului „Scrisori către un tânăr dansator” de Maurice Béjart.

El este promotorul proiectelor „Redescoperă România”, „Un secol de muzică românească”, „Orchestra Unirea leagă orașele”, „Trei secole de muzică românească – de la Cantemir la contemporani” sau „Lipatti – compozitorul, înregistrări în premieră”.

În această toamnă, pianistul român va porni într-un turneu în jurul lumii.

Urmărește podcastul integral cu Ștefan Doniga, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Vă recomandăm și: