România, afectată de un val de căldură din Africa. Temperaturile vor trece de 35 de grade

Publicat: 20 06. 2022, 14:05
Sursa foto: Shutterstock

România va fi afectată săptămâna aceasta de un val de căldură de origine africană, care va afecta întreg teritoriul țării, ducând la creșterea temperaturilor peste 35 de grade Celsius în unele regiuni.

Unele zone din țară vor fi afectate de la începutul săptămânii, în timp ce în alte zone, temperaturile vor crește spre finalul săptămânii.

Astfel, în aproape toată țara, temperaturile vor atinge pragul de caniculă, cu maxime de peste 35 de grade Celsius.

Luni, spre exemplu, în România vor fi temperaturi cuprinse între 23 și 34 de grade, urmând ca marți temperaturile să depășească 35 de grade în unele zone.

Temperaturile vor crește mai ales în cea de-a doua parte a zilei, pe parcursul întregii săptămâni.

Primul val de căldură din acest an

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a explicat, la Antena3, cum va fi România afectată de valul de căldură care va cuprinde regiuni întinse ale Europei.

„Este posibil ca România să se confrunte cu primul val de căldură din acest an.  Primele date la acest moment indică posibilitatea ca începând din data de 20 să vorbim de primele zile cu valori de temperaturi specifice unei zile de caniculă, mai mari de 35 de grade Celsius.

Avansul de aer tropical va aborda și partea de sud și sud-est a Europei, inclusiv zona țării noastre, astfel încât începând din data de 20, apoi progresiv de la o zi la alta, cel puțin până în jurul datei de 25 iunie, să vorbim despre prezența acestui val de aer foarte cald care să aducă pentru zona de vest, sud, sud-est a țării, valori de peste 35 de grade Celsius și în zona țării noastre.

Dacă vrem să comparăm cu anul 2021, ultima decadă a lunii iunie 2021 a adus primul cod roșu de caniculă pentru șapte județe din partea de vest și nord vest a țării”, a spus Elena Mateescu.