Isteria cuprinde România

Cu vreo două zile în urmă, cineva, pe la un tv de știri, justifica încorporarea lui G. Becali în camarila lui Antonescu pe motiv că „trebuie să fie folosiți oameni de un anumit nivel împotriva altora de același nivel”. Adică, pe scurt, rostul lui Becali ar fi acela de a-și borî întreaga vomă de instincte primare, de incultură, de înjurături infecte scuipate, cu sughițuri, printre dinți, direct în fața lui Dan Diaconescu, considerat, la rându-i, exponent al „troglodismului” și ultraperversității politice românești.

„E normal ca Becali să fie folosit de USL într-o atare confruntare de joasă speță. Trebuie să-i facă față cineva unui individ ca DD. Dacă nu Becali, atunci cine: Rizea, Șova? N-au ăștia glas în fața lui Diaconescu!!” și-a încheiat omul pledoaria.

Concluzia notei sale informative avea să stârnească un adevărat tsunami în creierele și caracterele celor două trompete defensive și decalibrate ale USL. În primul rând, Cristian Rizea dovedindu-și potențialul becalic într-o confruntare televizată cu Raluca Turcan. În cel de-al doilea, Dan Șova, „omul-antiholocaust”, sărmanul fără știință de carte – deși la Drept se învață istoria, Slavă Domnului, dacă nu cumva această materie se dă, încă, și la admitere – reapărut, hodoronc-tronc, în studiouri, cu un discurs isteric și jignitor la adresa liderilor europeni.

„Nu știu cum se face că ăștia, „popularii” ăștia europeni sunt mari pe aici pe la noi, unde au venit să mănânce, să bea, să încurce circulația; dar pe la ei pe acasă sunt mici. Păi, când vii pe la un om prin țară, îi dai și țării ăleia ceva, că ai fost acolo, te-a primit, să câștige și ea… Da ei au venit să spună că n-avem loc în Schengen și mai știu eu ce…” zice Șova, escaladând tonalități. Urmând apoi, cățărat pe octave, fără aer, fără liniște, cu ochi imenși. „Da! Am dreptul să spun ce gândesc. Și dacă, pentru că spun ce gândesc, nu sunt prieten cu Merkel, cu Barroso, cu Reding, atunci nu vreau să fiu prieten cu ei. Bine?!”. Bine domnu Șova, dacă ziceți… Iar el continuă: „O să strig până îi fac să înțeleagă ceea ce de fapt știu și ei. (…) Iar pe Reding vreau s-o văd jos”, (în sensul de „pe jos”). De ce?! Dumnezeu știe.

Tragi aer în piept, faci o cruce și te gândești: oare câtă părăsire de sine să aibă omul ăsta de n-a observat că la congresul PPE de la București au participat „16 șefi de state și de guverne” plus liderii UE, adică ceea ce el numește „oameni mici la ei acasă”.

Cum să faci abstracție de faptul că ei au venit într-un oraș în care socialiștii germani – „colegii” europeni ai domnilor Ponta și Șova – din PSE au refuzat să mai organizeze propriul lor congres, „pentru ca n-au vrut să se asocieze cu Victor Ponta și cu asaltul asupra statului de drept pe care l-a comis USL în această vară” după cum arăta un ziar francez.

Sigur, poporul înțelege emulația care a cuprins USL în încercarea de a fi unul mai „Becali” decât altul, cu tot ce presupune acest act de civilitate, simțire și naționalism de paranghelie dar, după cum s-a văzut în ultimul sondaj de opinie, doar 48 la sută dintre alegători îl preferă pe G. Becali, față de 52 la sută care nu-l preferă.

Iar ăia 48 îl preferă așa, de circ și canțonetă, nu ca să-i reprezinte în Parlament. Să-l anunțe cineva și pe Șova că poporul nu ne vrea pe toți Becali.