Cei trei premieri care au speriat PIB-ul

Prognoza de creștere economică a României pe care a fost fundamentat bugetul pe 2012, asumat inițial de guvernul Boc, a fost prezentată românilor ca în superofertele din reclamele de la TV: o apreciere a PIB „începând cu” 1,8% și de „până la” 2,3%. În nouă luni a scăzut la 1,9%, apoi la 1,7%, la 1,5% și în final la „circa 1%”. Se pare că, de fapt, va fi vorba despre renumita „creștere zero”.

Românii par a fi îndreptățiți, văzând evoluția acestor cifre, să se întrebe, cu doar trei săptămâni înaintea alegerilor generale, „cine a furat PIB-ul și ce-a făcut cu el?”
Doar că, de la bun început, nu era nimic de „furat”. S-a plecat de la o estimare electorală, de la un PIB imaginar, construit invers, adică pornind de la cheltuieli, nu de la venituri. Au urmat apoi, după cabinetul Boc, două guverne, unul cât jumătate de trimestru și altul care a condus din opoziție, care au făcut tot posibilul pentru a nu strica iluzia că economia merge, deși stă.

ECONOMIE Produsul tradițional de Paște care a ajuns să coste 152 lei/kg în 2026. A devenit un lux pentru mulți români

16:27

RĂZBOIUL ÎN DIRECT 🚨 Războiul din Iran, ziua 32: Atac cu rachete în Dubai. Explozii la Ierusalim. Aliații lui Trump din Golf cer continuarea războiului împotriva Iranului

16:25

În anul electoral 2012 guvernul Boc a ajuns la concluzia că pentru a da și el ceva înapoi din ce a luat în anii precedenți are nevoie de creștere economică. A căutat prin sertarele de la Finanțe, a făcut rost de ea și a obținut astfel, din pix, venituri mai mari la bugetul de stat pentru a putea justifica, până la un punct, cheltuieli pe măsură. Nu electorale, evident, ci „reparatorii”, ca să îl cităm pe șeful de la Cotroceni. Reparația trebuia însă făcută repede, până la alegerile locale, deși nu era „populistă”.

Faptul că guvernul Boc a trecut la venituri și apoi la cheltuieli de investiții bani europeni pe care nu a fost în stare să-i atragă nici în anii trecuți și pe care, că tot veni vorba, acum România trebuie să îi dea înapoi din cauza fraudelor depistate de UE, a fost doar un bonus. Cifra finală conta.

Când MRU a preluat șefia Palatului Victoria, s-a trezit cu recesiunea în brațe. România a fost, probabil, singurul stat din lume care a anunțat, oficial, în aceeași zi, reintrarea în recesiune și majorarea salariilor bugetarilor, sau „reîntregirea” cum a fost ea prezentată.

În loc să gireze majorarea cu venituri concrete, Guvernul MRU a explicat că, de fapt, este nevoie de majorare pentru a stimula consumul, deci economia și pentru a avea astfel, în final, bani pentru majorare. Logic, nu?

Palatul Victoria și-a schimbat apoi din nou stăpânul. Uimit și el că a reușit să ajungă premier atât de repede, Ponta a ținut să fie el cel care consfințește, prin lege, întregirea salariilor bugetarilor. În două tranșe, e drept. Cât despre banii luați pe nedrept pensionarilor în contul asigurărilor de sănătate în mandatul lui Boc, vreo 0,2% din PIB în total, soluția aleasă a fost „eșalonarea”, adică să îi plătească în tranșe, timp de un an.

Bugetul era atât de „sănătos” încă de pe atunci, încât a fost nevoie de eșalonarea pe 12 luni a unor plăți echivalente cu 0,2% din PIB. Chiar și așa, tot au trebuit tăiați bani de la investiții. Nu cei din fonduri UE (despre care era deja clar nu numai că nu vor mai veni de la UE, ci că vor trebui dați înapoi), ci aceia de la bugetul de stat. Ce măsură mai bună de a stimula economia decât tăierea investițiilor?

În final a ieșit o execuție bugetară care arată bine în cifre, momentan, dar care a strangulat economia. Fără creștere economică nu apar noi locuri de muncă și majorări de salarii în mediul privat. Fără creștere economică investitorii străini nu vor mai pompa bani în România și nici nu se va reduce povara datoriei publice.

Anul 2012, la fel ca majoritatea anilor electorali, este un nou „an pierdut”, la fel ca, de exemplu, 2009. Singurul lucru bun pe care, ținând cont de actuala componență a clasei politice, îl poate aduce rezultatul alegerilor generale din decembrie este finalul unei lungi campanii de imagine. Doar că, după 2013, urmează un nou an electoral iar campaniile din România pot dura și câte un mandat întreg.