Prima pagină » Știri » Aproape 200 de solicitări la SMURD București în cea mai friguroasă noapte de până acum

Aproape 200 de solicitări la SMURD București în cea mai friguroasă noapte de până acum

Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare București a primit în ultimele 24 de ore aproape 200 de solicitări, dintre care 13 au fost cazuri sociale, unele identificate în timpul acțiunilor de patrulare ale Jandarmeriei și Poliției, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX Bogdan Oprița.

Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare București a primit în ultimele 24 de ore aproape 200 de solicitări, dintre care 13 au fost cazuri sociale, unele identificate în timpul acțiunilor de patrulare ale Jandarmeriei și Poliției, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX Bogdan Oprița.

Coordonatul SMURD București, doctorul Bogdan Oprița, a spus că opt persoane s-au adăpostit în Spitalul de Urgență Floreasca, iar pentru acestea a fost solicitată o ambulanță care le-a transportat într-un centru social.

„În general, nu avem întârzieri în a ajunge la solicitări, întrucât, spre bucuria noastră, multe străzi au fost curățate. Majoritatea solicitărilor se încadrează în patologia specifică acestui sezon, fiind vorba atât de suferințe cardiace, cât și de viroze respiratorii și febră”, a precizat Bogdan Oprița.

În Capitală au fost, în noaptea de joi spre vineri, temperaturi de minus 15 – minus 17 grade.

Vremea va fi geroasă până sâmbătă, mai ales noaptea și dimineața, în cea mai mare parte a țării. Meteorologii au anunțat că noaptea și dimineața vor fi temperaturi de la minus 15 grade în nord-est, centru și sud la minus 26 de grade în estul Transilvaniei. În timpul zilei vor fi temperaturi maxime cuprinse între minus 10 și zero grade.

Potrivit directorului Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, temperaturile vor reveni de sâmbătă la normalele perioadei, iar de duminică este posibil să plouă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit