Tinerețea pierdută a Revoluției uitate

„Nesimțiților…morții ăștia nu dorm liniștiți…hoții”, cad apostrofările peste șirurile încremenite de cruci albe din Cimitirul Eroilor. Este 21 decembrie 2012.

În fața noului Parlament, Victor Ponta vorbește despre „ziua cu totul specială” de 21 decembrie.

Cele două secvențe sunt despre o întâmplare de viață și destin de acum 23 de ani: Revoluția Română. După 23 de ani, un șef de guvern, de 40 de ani, anunță „sfârșitul unei lumi politice” și, nici nu se putea altfel, o „nouă lume”, un „nou început” și „viitorul” pe care îl dorește. Peste câteva ore, guvernul său va depune jurământul de credință în fața președintelui, principalului exponent al „lumii politice” pe care taman a declarat-o decedată. Este un soi de „revoluție”.

Între Revoluția Română și „revoluția” din ziua „sfârșitului lumii” s-au scurs o seamă de ani și am pășit dintr-un secol zbuciumat într-un secol care-și găsește cu greu pacea. Amintirile sunt mai blânde, mai rotunjite. Sunt mai ales depre sentimentul aproape insondabil al libertății totale, speranțele aproape fără limite și visele fără bariere din acele zile. Aminitirile sunt despre deșteptarea de conștiințe și despre multe feluri de curaj.

La 23 de ani după Revoluția Română, ne mulțumim să trăim în prezentul diurn, cu gândul la viitorul de peste trei zile și uitând comod de trecut. Libertatea este un lux pe care ni-l putem oferi și proteja doar cu trudă. Gândurile, visele și curajul sunt cuminți și pragmatice. Am devenit prea sceptici, prea înțelepți ca să mai facem Revoluție. Îndrăzneala noastră ține cât să avem revolte personale, în folos individual. Firesc, trăim aproape exclusiv pentru noi, lipsindu-ne altruismul, un pic inconștient, de a îndrepta ceva din lumea de afară.

În 21 decembrie 2012 lumea de afară înseamnă, de exemplu, un Parlament bizar, pe care abia l-a încăput o sală indecent de mare și în care cei cărora le-am dat votul rumegă de zor covrigei, gumă sau rămân „inteligent” surprinși de arhitectonica tavanului. Pentru ce să te revolți? Ce să îndrepți? Pe ce să-ți irosești altruismul?

La aniversarea/comemorarea tinereții pierdute a Revoluției uitate, putem doar constata cinic că proasta administrare a libertății are prea adesea rezultate dezamăgitoare.