Prima pagină » Puterea Gândului » Revelația „șmecherașului” Stroe

Revelația „șmecherașului” Stroe

Revelația
Când vine Radu Stroe, actual ministru de Interne, după o viață de politician full option, și declară, siderat "Nu credeam că în Poliția Română există atâta golănie", e limpede că suntem în derivă - dumnealui știe ce-i aia, întrucât a terminat "Mircea", la punte, și e inginer de sunet pentru timpane.

Când vine Radu Stroe, actual ministru de Interne, după o viață de politician full option, și declară, siderat „Nu credeam că în Poliția Română există atâta golănie”, e limpede că suntem în derivă – dumnealui știe ce-i aia, întrucât a terminat „Mircea”, la punte, și e inginer de sunet pentru timpane.

Mă miră că actualul ministru a uitat de toate cazurile notorii care au aruncat pe punte hârdaie pline ochi cu rahatul „triadei” mafiote politician-polițist-interlop, care gravitează de ani de zile „împrejurul” centrelor județene și orășenești de decizie – vezi, inclusiv, cazul din vară, de la Cluj, când fiul unui ministru, coleg de cabinet cu Radu Stroe, a colaborat uns cu interlopii locului, sub privirile nevăzătoare ale polițiștilor de circumscripție. Ori acela de la Ilfov, cu japoneza, în care cârdășia criminală polițist-psihopat a dus la hăcuirea unor femei nevinovate; și câte altele.

Ministrul Stroe e suprins. Nu are rude în provincie, ca să treacă prin sate și comune, să poată citi pe ușile închise ale „Polițiilor”, orarul săptămânal de Mini Market „la Dorel” „Luni – Vineri 08.00 – 16.00”, timp în care „dom șef” și adjunctul campează fie la păcănele cu coniac, fie la pomana porcului ori direct în primărie, unde face „mezamplasul” la listele electorale.

Radu Stroe n-a circulat prin orașele patriei, atâta amar de ani, ca să-i vadă pe polițiștii care țin spatele cocalarilor ieșiți la produs: curve, iarbă, zăpadă și țigări.
Nu-i știe pe șefii „polițiilor” de partid cu care politica iese la tenis și la agape grotești, fezandați de decolteu de folcloriste și de „tattoo” pe pulpă de animatoare.
Ministrul nu a văzut, atâția ani, nimic din toate astea, așa cum n-ar fi văzut nimic încă alte două-trei mandate, dacă o femeie disperată, cu nervii explodați – polițistă și ea – nu i-ar fi înfipit cuțitul în burtă, într-un acces de nebunie, unui coleg pe care îl acuză de viol. Mai mult, în plângerea femeii mai apar, ca violatori în flux, șeful poliției Balș, Ion Șotea, șeful IPJ Olt, Ion Voicu, ba chiar și prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, Laurențiu Turcin. Femeia declară că nu a fost singura de care indivizii enumerați și-ar fi bătut joc, alte colege din Poliție și din oraș având aceeași soartă.

Această mizerie, despre care vorbesc tot mai multe femei abuzate, n-ar fi existat și, cu siguranță, n-ar fi ajuns la asemenea nivel, dacă polițistul de partid nu s-ar fi simțit ocrotit. Dacă n-ar avea sentimentul că aparține unei caste privilegiate din interiorul căreia n-are de dat socoteală muritorilor de rând, ci doar șefului său politic.

Este inadmisibil ca într-un stat de drept, Poliția să nu reacționeze ferm împotriva nulităților, corupților și sociopaților care și-au făcut loc în structurile ei, apărându-se ca organism, dincolo de orice filiație politică. Dacă se va dovedi că în serviciile ei au loc astfel de crime, ce să ne mai mirăm că într-un sat oarecare, șapte animale violează un copil de 13 ani, după care sunt eliberați?! Totul e permis…

Dar să nu credeți că aceste aspecte „minore” l-au făcut pe Radu Stroe să remarce „golănia din Poliția Română”. Nici vorbă. Pe el l-a suprins doar faptul că „După ce s-a angajat în fața secretarului de stat că vine la audieri, Voicu și-a luat concediu medical încă două săptămâni”.

Ca să vezi tupeu…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SHOW de forță la Belgrad! MII de oameni, în arenă pentru candidatura lui Vucic la funcția de premier
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
Mediafax
INCREDIBIL! Cum a reușit un câine jucăuș să-i provoace stăpânului său o PAGUBĂ de 112.000 de euro
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!