Prima pagină » Puterea Gândului » Ce nu îl văd pe Klaus Iohannis

Ce nu îl văd pe Klaus Iohannis

Ce nu îl văd pe Klaus Iohannis
Klaus Iohannis în conducerea liberală, căci va ajunge acolo sâmbătă negreșit, prin grija președintelui Crin Antonescu, reprezintă o soluție, rămâne de văzut cât de bună, pentru dl. Antonescu, PNL și US

Klaus Iohannis în conducerea liberală, căci va ajunge acolo sâmbătă negreșit, prin grija președintelui Crin Antonescu, reprezintă o soluție, rămâne de văzut cât de bună, pentru dl. Antonescu, PNL și USL.

Oricum, nu e o premieră în istoria PNL, Theodor Stolojan, din susținător declarat al lui Ion Iliescu,  a fost făcut liberal și uns președinte al partidului peste noapte.

Însă intrarea d-lui. Iohannis în politică la nivel central cred că înseamnă un câștig pentru grav avariata civilizație politică din România. De ce?

Pentru că nu îl văd pe dl. Iohannis lăcrimând cu degetele în direct, „Dragă Anto…”, dacă dl. Antonescu anunță că e grav bolnav și pleacă la ski să se trateze.

Pentru că nu îl văd țipând în fața națiunii că iese din politică dacă, la încă un referendum pentru demiterea lui T. Băsescu, acesta rămâne în funcție. 

Pentru că nu îl văd demisionând și vârându-se la loc în Senat după cum îi merge la tribunal.

Pentru că nu îl văd împușcându-se în gușă dacă vine poliția să-l ducă la zdup.

Pentru că nu a plagiat în teza sa de doctorat, din simplul motiv că o astfel de teză nu există,  dl. Iohannis fiind doar profesor de fizică, nu doctor.

Pentru că nu îl văd și nu îl aud zbierând „Cu noi este Dumnezeu!…” pe geamul Bentley-ului.

În fine, pentru că posedă rarissima, uluitoarea în spațiul românesc, calitate de a ști să asculte, să vorbească scurt, și, mai ales, să tacă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
WOW! Câți bani ar fi primit Gabriella, de la Antena 1, pentru că a făcut amor cu Prințul Marco? Ispitele ar avea primă de obiectiv
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
Mediafax
Lovitură pentru FACTURILE europenilor! CRIZĂ de energie eoliană și solară la orizont
Click
E lux, pentru România! Câți bani va primi la pensie Dragoș Dolănescu, psiholog în Costa Rica. Vedeta cu cea mai mare pensie
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!