Prima pagină » Puterea Gândului » În Stănișoara PNL, la umbra lui Frunzăverde

În Stănișoara PNL, la umbra lui Frunzăverde

În Stănișoara PNL, la umbra lui Frunzăverde
Dincolo de factura omului, chiar e posibil ca el să fie capătul papiotei de la care va începe Frunzăverde să deșire PDL-ul.

Cu cât se simte mai blindat, cu atât Crin Antonescu sare mai tare la bătaie. Se dă la presă, mârâie la Ponta sau la Europa. Îi pute fiecare contră și, în general, încă moțăie în el un fetus de dictator. Antonescu pățește starea asta ori de câte ori nu i se recunosc meritele, atunci când își arată capturile.

Apare, pe rând, cu fiecare dintre peștii grași, prinși la „lingurica” strălucitoare a puterii, spre a fi imortalizat, apreciat, marfa cântărită și omologată. La început, are zâmbetul acela abulic de fericire, născut în umbra gândului „hai că l-am luat și p-ăsta și n-am dat decât la râmă”. Pe urmă, când vede că asistența e cârcotașă și-i scoate icrele din el, se face rău și dă din picioare.

Așa i s-a-ntâmplat cu Becali, la fel cu Iohannis și acum cu Stănișoară. Antonescu se învârte aprig într-un mercato politic tot mai ofertant. Aduce în partid greuceni – dacă nu, cu toții, oameni de caracter, măcar cetățeni cu imagine – aproape la foc continuu. De ce?

Unii spun că l-ar fi adus pe Becali pentru bani și ca să se folosească de gura lui mare în dialogul „diplomatic” cu Băsescu, Diaconescu și cu oricine ar fi mișcat în front.
Alții, că l-ar fi tentat pe Iohannis ca să-i lase partidul în caz că el merge la Cotroceni, pentru ca, ulterior, în 2016, să dea sasu-sasu și să-i ia partida lui Victor la Victoria.
Vreo câțiva bagă mâna în foc că pe Stănișoară l-a adus ca să dea lovitura finală PDL.

Sigur că „măreția” proiectului nu ne împiedică să remarcăm, încă o dată, micimea personajului. Stănișoară este un trădător cu vocație. Mă mir că Radu Berceanu, cel care îi cunoaște perfect această fațetă, bate câmpii cu regruparea masonică în PNL. Să fi uitat cu ajutorul cui baronii vechiului PD – inclusiv el – l-au basculat pe bietul Roman de la șefia partidului, în favoarea lui Traian Băsescu? Să-i fi ieșit din cap că Stănișoară și oamenii lui au defectat, în ultimul moment, lăsându-l pe „Petre”, tătâne-su spiritual, cu ochii în tavanul Modroganului?

Dincolo de factura omului, chiar e posibil ca el să fie capătul papiotei de la care va începe Frunzăverde să deșire PDL-ul.

Asta ar putea explica de unde furia maximă a lui Băsescu împotriva lui Blaga și aruncarea în luptă a Elenei Udrea. Amândoi defectorii – Frunzăverde, care a scos partidul de la guvernare, și Stănișoară, începutul loviturii de grație – au fost locotenenții lui Blaga. Blaga însuși, se spune că s-ar fi întâlnit cu cei doi în urmă cu două zile – liderul PDL neagă, însă, participarea la conclav.

E limpede că Traian Băsescu se teme de „buldog”. Nimeni nu-i garantează că, odată ce Blaga va lua definitiv partidul la congres, zburătăcindu-i pe-ai lui Băsescu, nu-l va „îngropa”, mai devreme sau mai târziu „în Stănișoara PNL, la umbra lui Frunzăverde”. Nu degeaba au spus cei doi că, „vor mai fi veniri în PNL”, și că „în curând vom face un pol puternic de dreapta în partid”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Materiale care pot capta apă din aer și stoca energie, dezvoltate de un chimist român de la Princeton
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!