O VESTE ȘOC pentru teatrul românesc: unul dintre cei mai mari actori ai României a dispărut dintre noi FĂRĂ CA NIMENI SĂ ȘTIE

Unii își doresc să păcălească moartea. Alții ajung să își dorească să păcălească televiziunile atunci când își dau ultima suflare.

Recentul circ televizat al morților din lumea artistică a împovărat sufletele sensibile din acest univers. După spectacole macabre precum cele ale morții lui Iurie Darie sau Sergiu Nicolaescu, s-a creat o spaimă de moarte, dar nu de trecerea propriu-zisă în neființă, ci de spectacolul care ar putea să se desfășoare pe micile ecrane sau pe paginile colorate ale ziarelor. O moarte discretă, cu bun-simț și fără „breaking news”-uri nesfârșite a ajuns ceva de dorit, dar greu de realizat.

Actorul Dumitru Rucăreanu ne-a dat, zilele trecute, o lecție. A urcat pe scenă până aproape de sfârșit și, când a simțit viața scurgându-se din el, a avut o singură dorință: să moară demn și să fie incinerat fără televiziuni. O dorință pe care apropiații au avut grijă să i-o îndeplinească.

De pe scenă, în apele mării

Trupul actorului Dumitru Rucăreanu, decedat pe 3 martie, a fost incinerat miercuri, în prezența a 13 persoane, într-o ceremonie extrem de discretă. Cenușa actorului va fi împrăștiată în mare, după cum acesta și exprimase dorința în testament, a precizat pentru gândul George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie din București.

„A iubit marea foarte mult, acolo și-a petrecut ultimele două luni din viață”, a povestit acesta, adăugând că Dumitru Rucăreanu a preferat să aibă alături doar o asistentă care se ocupa de îngrijirea lui.

„Era împăcat, îmi spunea că-i liniștit. A plecat destul de demn”, a mai spus George Mihăiță, care de mai mulți ani devenise foarte apropiat de actor.

„În anul 2012, l-am scos dintr-un mare impas… Am primit un telefon la 12 noaptea și am aflat că se simțea foarte rău. Am mers cu el la Urgențe și l-am convins să se opereze, pentru că el refuza”.

În ciuda stării precare de sănătate, Dumitru Rucăreanu a urcat pe scenă în ianuarie 2013, când a jucat rolul lui Traian Necșulescu în piesa „…Escu”, regizată de Alexandru Dabija, a mai precizat directorul Teatrului de Comedie din Capitală.

„Îmi pare rău… S-a mai dus un caracter, un boem! Un mare boem!”, a afirmat George Mihăiță.

Nu a mai apucat să își primească ulimul premiu

Născut pe 26 octombrie 1932, în orașul Ghimbav din județul Brașov, Dumitru Rucăreanu și-a petrecut copilăria la poalele Tâmpei, iar mai târziu a urmat cursurile Liceului Principesa Elena din Brașov (astăzi Colegiul Național Unirea).

În perioada adolescenței a practicat hocheiul, cum însă încă de atunci avea înclinații artistice s-a înscris la Școala Populară de Arte din Brașov, unde a studiat pianul și acordeonul.

S-a mutat în București pentru a se înscrie la Conservator, dar condițiile dure de admitere l-au făcut să se răzgândească și să aleagă în schimb Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. În timpul studenției a jucat pe scena Studioului Cassandra din București în piese precum „Bălcescu” (de Camil Petrescu), „Bărbierul din Sevilla” (de Pierre Beaumarchais) și „Tragedia optimistă” (de Vsevolod Visnevski).

A absolvit în anul 1956, la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu, și a fost repartizat la Teatrul Național din Craiova, unde a rămas până în anul 1959.

*1974, Dumitru Rucăreanu alături de Vasilica Tastaman și Ștefan Tapalagă

Revenit în București, Dumitru Rucăreanu a început să lucreze cu Teatrul de Comedie, unde a fost distribuit în numeroase spectacole, printre care „Burghezul gentilom” (regia Lucian Giurchescu), „Mi se pare romantic” (regia David Esrig), „Svejk în cel de-Al Doilea Război Mondial” (regia Lucian Giurchescu), „Alcor și Mona” (regia Sanda Manu), ” Mandragola” (regia Dinu Cernescu), „Moliere la Teatrul de Comedie” (regia Mircea Șeptilici), „Trei surori” (regia Lucian Giurchescu), „Plicul” (regia Lucian Giurchescu), „Cercul de cretă caucazian” (regia Lucian Giurchescu) și „Scandal în culise” (regia Tudor Mărăscu).

În cinematografie a debutat în anul 1963, când a jucat în filmul „Liniște”, în regia lui Alexandru Boiangiu. Au urmat rolurile din peliculele „Dragoste la zero grade” (1964), „Camera albă” (1965), „Asediul” (1971), „Aventuri la Marea Neagră” (1972), „Porțile albastre ale orașului” (1973), „Agentul straniu” (1974), „Cercul magic” (1975), „Mastodontul” (1975), „Calotescu” (1975), „Gloria nu cântă” (1976), „Acțiunea Autobuzul” (1977), „Am o idee” (1981), „Miezul fierbinte al pâinii” (1983), „Secretul lui Bachus” (1984), „Sosesc păsările călătoare” (1984), „Coana Chirița” (1986), „Secretul lui Nemesis” (1990) și „Harababura” (1990).

La ediția din anul 2010 a Galei Comediei Românești, Dumitru Rucăreanu a primit Premiul de Excelență pentru întreaga carieră.

Mai mult, el ar fi urmat să primească în acest an, la gala UNITER, premiul pentru întreaga carieră, o distincție binemeritată, care s-a lăsat așteptată până a fost prea târziu.

Circul „Sergiu Nicolaescu”

Spectacolul mediatic care s-a desfășurat în direct la mai multe posturi de televiziune din România odată cu moartea, în 3 ianuarie, a lui Sergiu Nicolaescu, a scandalizat și Consiliul Național al Audiovizualului, care a aplicat, însă, niște amenzi modice. De la șocul suferit de ortodoxia română după ce s-a aflat de dorința regizorului de a fi incinerat, la scenariile demne de romane de mâna a doua pe tema averii lui Nicolaescu, la crucificarea mai tinerei neveste (care a purtat alb!), la declarații apocaliptice de la Gigi Becali, care a văzut un nou prilej de a fi în slujba crucii – s-au strâns straturi peste straturi de documente incediare, de burtiere grotești, de breaking news-uri la limita dintre vulgaritate și ficțiune.