Prima pagină » Puterea Gândului » De ce ar trebui să refuze nominalizații onorul

De ce ar trebui să refuze nominalizații onorul

De ce ar trebui să refuze nominalizații onorul
Premierul Victor Ponta a avut, astăzi, o zi foarte proastă. A primit scatoalce din toate părțile și nu a reușit să scurteze criza Parchetelor

Premierul Victor Ponta a avut, astăzi, o zi foarte proastă. A primit scatoalce din toate părțile și nu a reușit să scurteze criza Parchetelor. Lovitura de grație i-au dat-o, însă, procurorii anticorupție, care au cerut ca șefii Parchetului General, DNA și DIICOT să fie selectați pe criterii profesionale și  CSM, care a anunțat că optează pentru procedura lungă în privința audierilor celor trei procurori nominalizați de primul ministru, stabilind un calendar, care se încheie cel mai devreme, pe 3 iunie. Și nu este deloc sigur că, atunci, toți candidații vor primi avizul, unul dintre aceștia, Tiberu Nițu, fiind respins în unanimitate de același Consiliu, la examinarea din toamnă. Opoziția fără precedent a procurorilor anticorupție și decizia de astăzi a CSM reprezintă o altă modalitate de a sublinia că justiția nu mai răspunde la ordin, după ce secția de procurori  a CSM i-a spus, ieri, premierului că șefii celor trei instituții nu ar trebui scoși din jobenul politic.
Există însă o singură modalitate prin care magistrații, dacă sunt cu adevărat interesați, își pot afirma independența, ridicându-se deasupra jocurilor politice. Și anume, Laura Codruța Kovesi, Tiberiu Nițu și Alina Bica să refuze nominalizările, desemnarea lor fiind  rezultatul unui târg politic președinte-prim-ministru, care-i face, din start, vulnerabili. Dna Kovesi, oricâte merite ar avea și oricât de simpatică le-ar fi  oficialilor europeni, nu va scăpa de eticheta „băsistă”, decât dacă-l leagă pe acela de la al cărui nume a derivat adjectivul. Or, la DNA, unde ajung marii corupți, este nevoie de un conducător nesuspectat de vreun partizanat, spre a nu mai da apă la moară detractorilor Justiției și „corului tragic” de așa-zise victime. S-ar cuveni să refuze onoarea, fie și numai pentru faptul că a fost târâtă într-o nebunie politică, pronunțându-i-se numele din cinci minute, aducerea ei la DNA devenind motiv de ruptură între pesediști și liberali și de critici din partea fostului șef al instituției, Daniel Morar. Domnul Tiberiu Nițu, tocmai fiindcă a fost respins o dată de CSM, nu mai este cazul să revină la audierea pentru Parchetul General, chiar dacă, între timp, o fi făcut yoga, căpătând ceea ce membrii Consiliului au constatat că-i lipsește¬: „rezistența la stres și autocontrolul”. Doamna Bica, propusă la DIICOT, ar putea, de asemenea, să se retragă, mai ales că apare, într-un context tulbure, în interceptările din dosarul  fostului șef al ANAF, Sorin Blejnar. Ar fi mai bine pentru reputația celor trei să iasă cu oarecare demnitate din scenă, decât să se târască pe scări.
Retragerea nominalizaților ar putea deschide calea desemnării altora, prin concurs, permițându-le procurorilor să-și impună propria listă. Cu siguranță că există magistrați capabili și hotărâți să continue bătălia cu infractorii, indiferent ce  hram politic poartă aceștia, procurori sătui să dicteze vreun vremelnic șef de stat, de guvern sau de partid care se potrivește pe post și care nu. Criza Parchetelor a luat amploare tocmai fiindcă la vârful clasei politice s-au adunat atâția penali, temători pentru propria lor soartă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Fostul președinte al unei țări a fost condamnat la moarte