Megainvestiție în Nicaragua. O companie chineză va construi un canal navigabil între oceane în valoare de 40 de miliarde de dolari

Publicat: 19/06/2013, 11:08
Actualizat: 23/03/2019, 10:08

În mai puțin de o săptămână, legislativul din Nicaragua și-a dat acceptul pentru începerea proiectului unui canal navigabil de 287 de km care să lege Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific, investiția ridicându-se la circa 40 de miliarde de dolari, de patru ori cât PIB-ului statului central-american.

Fără a se cunoaște traseul sau impactul asupra economiei din Nicaragua, președintele Daniel Ortega și coaliția aflată la putere au dat asigurări că proiectul va rezolva problema locurilor de muncă și va dubla creșterea economică a statului. „E o revoluție socială și economică”, a spus președintele, însă experții sunt sceptici cu privire la necesitatea unui nou canal care ar concura cu cel din Panama, tranzitat de peste 14.000 de vase în 2012.

Criticile sunt legate în special de viabilitatea economică a noului canal, în contextul în care evoluția transportului maritim mondial de marfă este incertă. Pe de altă parte, activiștii susțin că megainvestiția ar putea distruge ecosistemul tropical nicaraguan, precum și resursele de apă potabilă de care depinde statul.

Practic, o companie înregistrată recent în Insulele Cayman și cu sediul la Hong Kong, a primit la finele săptămânii trecute avizul pentru „a proiecta, a dezvolta, a finanța, a construi, a deține, a opera, a întreține și a administra” proiectul canalului navigabil pe o perioadă de 50 de ani. Cu toate acestea, atragerea unor surse de finanțare este incertă.

Ce vor chinezii să construiască

Ideea unui canal navigal în Nicaragua a apărut încă din 1825 și a fost reluată și în anii trecuți.

În 2006 au fost vehiculate două rute pe care ar fi urmat să fie trasat canalul cu o lungime de aproape patru ori mai mare decât a celui din Panama. O variată luată în considerare ar fi prin dreptul râului San Juan, de la granița cu Costa Rica, însă lucrările de pe această parte ar putea fi blocate de o serie de tratate internaționale. Alternativa ar fi traversarea statului pe o suprafață de drenaj, de care depinde însă o mare parte din agricultura statului, precum și alimentarea cu apă potabilă.

Într-o scrisoare deschisă adresată autorităților, mai multe organizații de mediu au avertizat că „Nicaragua nu este de vânzare. Nicaragua aparține tuturor cetățenilor săi, nu este proprietatea privată a lui Ortega și a familiei sale”. Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi și votat în mai puțin de o săptămână, potrivit BBC.

Practic, se are în vedere construcția unui canal navigabil între cele două oceane, construcția unei conducte de petrol, a unui „canal uscat” interoceanic, a unei linii ferate pentru transportul de marfă, a două porturi de adâncime, a două aeroporturi internonale, precum și instutuirea unor zone de liber schimb de-a lungul traseului, respectiv a unor zone în care nu se percep taxe vamale.

Prin canalul din Nicaragua ar urma să treacă navele „post-Panamax”

Canalul navigabil ar urma să permită traversarea navelor de ultimă generație, așa-numitele „post-Panamax”, care sunt prea mari pentru a tranzita Canalul Panama.

În ciuda planului ambițios al autorităților din Nicaragua, experții avertizează că atragerea unor investitori interesați să finanțeze proiectul va fi dificilă.

„Chiar dacă vor primi cele 40 de miliarde de dolari, creșteri ale traficului (maritim de mărfuri n.r.) devin din ce în ce mai speculative”, este de părere Noel Maurer, profesor la Harvard Business School și autor al unei cărți despre Canalul Panama.

Paul Oquist, consilierul președintelui Ortega privind politice naționale de dezvoltare, susține că proiectul va duce la dublarea creșterii economice din Nicaragua și la triplarea numărului de locuri de muncă în următorii patru ani.

Cu toate acestea, proiectul adoptat de Adunarea Generală la finele săptămânii trecute este vag. Nu este detaliată ruta, sursa de finanțarea sau impactul asupra economiei și mediului.

Jose Adan Aguerri, președintele celei mai mari camere de comerț din Nicaragua, i-a avertizat pe proprietarii de teren că, în situația în care vor fi demarate lucrările, vor fi „lipsiți de apărare” împotriva exproprierilor de pe ruta canalului.

Cine sunt investitorii chinezi interesați să construiască noul canal navigabil

HK Nicaragua Canal Development Investment (HKND-Group), compania care a concesionat proiectul pentru 50 de ani, are sediul la Hong Kong. Din datele făcute publice HKND nu are experiență internațională în ceea ce privește proiectele de infrastructură, scrie publicația Time.

CEO-ul companiei, Wang Jing, este un magnat telecom din China. Compania sa de wireless, care a primit recent o concesiune de servicii complete de telecomunicații în Nicaragua, este dedicată „progresului civilației mondiale”, dar și obiectivului de „a deveni o legendă”, potrivit datelor de pe site-ul oficial.

HKND a angajat compania de consultanță McKinsey pentru realizarea analizelor necesare, iar studiile tehnice vor fi realizate de grupul China Railway Construction Corp, potrivit Wall Street Journal.

Canalul Panama va fi extins

Compania care administrează Canalul Panama a demarat în urmă cu cinci ani un amplu program de extindere, astfel încât acesta să poată acomoda tranzitul unor nave de dimensiuni mai mari, respectiv „post-Panamax”, vase cu o capacitate dublă de depozitare.

Practic, se are în vedere, printre altele, construirea unei noi ecluze pentru majorarea capacității canalului. Aceasta este o construcție hidrotehnică specială care permite trecerea navelor dintr-o porțiune a căii navigabile cu apă mai ridicată în altă porțiune cu un nivel de apă mai scăzut și invers.

Această etapă a programului de modernizare se va încheia anul viitor, ceea ce înseamnă că începând din 2015, Canalul Panama ar urma să poată fi tranzitat și de vase „post-Panamax”.

Sursă: Google Maps

În 2012, peste 14.500 de vase au traversat canalul central-american, în scădere cu 0,9% față de anul anterior. În ceea ce privește cantitatea de marfă transportată, aceasta s-a ridicat la circa 218,1 milioane de tone, cu 1,9% mai puțin decât în 2011, potrivit raportului financiar pe 2012 al administratorului.

Construcția canalului Panama a început în 1904, după ce administrația de la Washington s-a amestecat în politica regională și a trimis o navă de război, potrivit The New York Times.

Totodată, în jur de 27.500 de muncitori și-ar fi pierdut viața în timpul lucrărilor.

Timp de 85 de ani, canalul cu o lungime de 77 de km, a fost administrat de Statele Unite. Autoritățile din Panama au preluat conducerea la începutul anului 2000.

Canalul asigură 10.000 de locuri de muncă, iar de la inaugurare și până în prezent a fost tranzitat de circa un milion de vase.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună...
Boala RARĂ cu care a fost diagnosticat Cristiano Ronaldo! A fost deja operat pe inimă
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
O româncă din Italia a fost găsită într-o râpă adâncă de 30 de metri, după...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Vouchere de 200 DE EURO decise în România. Cine sunt cei care VOR PRIMI sumele
Vești foarte proaste de la ANM. Luna iunie, una de coșmar
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Preşedintele Cehiei a suferit un accident. Care este starea de sănătate a liderului ceh
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
(P) Ulei pentru cutie de viteze manuală: caracteristici de care să ții cont pentru ca...
×