Prima pagină » Reportaj » Candidații la Medicină, hotărâți să dea examen până intră, decât să studieze altceva

Candidații la Medicină, hotărâți să dea examen până intră, decât să studieze altceva

Peste 200 de persoane - copii și părinți - formau, luni dimineață, patru cozi la ghișeele deschise pentru înscrierea la Facultatea de Medicină din București, alegerea fiind, în cele mai multe cazuri, a tinerilor, care spuneau că niciodată nu au luat în calcul să studieze altceva.

Peste 200 de persoane – copii și părinți – formau, luni dimineață, patru cozi la ghișeele deschise pentru înscrierea la Facultatea de Medicină din București, alegerea fiind, în cele mai multe cazuri, a tinerilor, care spuneau că niciodată nu au luat în calcul să studieze altceva.

Aspiranții la statutul de student la Medicină au început, luni, etapa de înscriere, după ce în prealabil fiecare dintre ei a trecut printr-o preînscriere, care a presupus completarea unui formular aflat pe site-ul instituției de învățământ superior. Pentru cei care nu au reușit să facă acest lucru online, au fost puse la dispoziție, în zilele de înscriere, două săli unde să fie completate formularele.

Candidații, veniți în grupuri sau însoțiți de părinți, au apreciat că organizarea a fost bine gândită, însă nu au găsit o explicație pentru timpul mare de așteptare, în medie cam două ore, deși la cozi nu erau mai mult de 50 de persoane. Cu toate astea, oamenii au așteptat răbdători să le vină rândul, comparând dosarele cu ale vecinilor, pentru a vedea dacă au toate documentele.

Întoarsă din Australia să facă Medicina

La o masă din holul supraîncălzit, părinții completează de zor formulare și tot felul de hârtii, fiind asistați cu atenție de către proaspeții absolvenți de liceu.

O doamnă cu părul încărunțit, trecută de 60 de ani, consultă toate documentele, mai aruncă din când în când un ochi pe foile celorlalți părinți și completează fiecare fișă. E aici „pentru un copil”, un nepot din Grecia. Tânărul cu rădăcini românești a crescut în Atena și, după ce a terminat liceul anul trecut, a venit în România, hotărât să facă Medicină. A parcurs deja anul pregătitor, în timpul căruia a început să învețe și limba română, iar acum se pregătește pentru examenul de admitere.

„Vorbește limba română la un nivel mai bun decât nivelul meu de engleză. Este un copil foarte bun, cu rezultate foarte bune la învățătură în toți anii, inclusiv în anul pregătitor a avut numai note de 10, dar este prea «moale»”, își descrie femeia nepotul.

Ea mai spune că tânărul încă nu știe dacă, după absolvire, va rămâne în România sau se va întoarce în Grecia. „Deocamdată, spune că i-ar plăcea aici, dar să vedem ce posibilități vor fi”.

La coadă stă și Vlad, un tânăr care a luat examenul de bacalaureat cu 8,40 și care visează să devină chirurg plastician. La înscriere a venit singur.

„Vreau să mă fac chirurg plastician pentru că îmi place să ajut oamenii și pentru că mai sunt și alte rațiuni. M-am tot uitat la documentare și la tot felul de filme despre asta și chiar îmi doresc să fac și eu asta”, spune tânărul absolvent.

El mărturisește că vrea să se încrie și la alte facultăți, dar toate legate de acest domeniu: Medicină veterinară, Biologie și Inginerie medicală, la Politehnică.

La două rânduri distanță, Francesca, însoțită de un prieten, ține strâns în brațe dosarul de înscriere, așteptând să facă primul pas către ceea ce ea numește „chemarea”.

În urmă cu câțiva ani, a plecat cu mama sa în Australia, unde a făcut liceul. Deși mama sa a rămas acolo, ea a decis să revină în România, pentru a face aici Medicină. Și-a echivalat toate studiile, a dat examenul de bacalaureat , promovat cu 9,70, iar luni s-a înscris pentru admiterea la Medicină.

„Nu știu de ce Medicină. Multă lume mă întreabă asta. Cred că Medicină a fost întotdeauna. Nu știu să explic, dar este ceea ce simt și știu că va fi greu, dar știu și că mereu vor exista recompense de un fel sau altul. Nu e ceva ce pot să explic rațional, e ca o chemare”, spune, cu convingere, tânăra.

Francesca nu și-a pus nicio clipă problema să se înscrie la o altă facultate. „Dacă nu intru acum, încerc și la anul, și peste doi ani, până când intru. Nu pot să iau în calcul altceva”, mărturisește ea.

„Vreau să fiu chirurg. Ori tăiem, ori nu tăiem”

După mai bine de două ore de stat la coadă, un alt tânăr, Alexandru, și mama lui părăsesc instituția. Sunt din Argeș și au venit de la prima oră pentru înscrierea la facultatea din București, urmând ca peste două zile să plece către Sibiu, în același scop.

„El vrea asta. Nu l-a influențat nimeni. Nu știu de unde i-a venit, dar dacă el își dorește….”, explică mama.

Alexandru mărturisește că vrea să facă Medicină pentru că visează să devină chirurg.

„Ori tăiem, ori nu tăiem”, spune, râzând, candidatul, râzând, care adaugă că s-ar mai putea înscrie și la Stomatologie, dar în niciun caz la o facultate care să nu aibă legătură cu medicina.

Într-un hol secundar, în fața unei alte uși, așteaptă candidații pentru Facultatea de moașe și asistență medicală. Cel mult 10 persoane dornice să se înscrie își completează dosarele.

Alina a venit cu un grup de prietene, una deja studentă, la Medicină generală. Ea aspiră să devină moașă sau asistentă medicală.

„Îmi place și nici nu știu ce altceva aș putea face. Medicina generală este prea grea”, explică tânăra care a luat bacalaureatul, anul acesta, cu 7,28. Pentru a ocupa unul dintre posturile scoase la concurs la această facultate, ea urmează mai susțină încă un examen la fizică sau chimie.

Indiferent de rezultatele școlare de până acum, cei mai mulți dintre tinerii veniți să se înscrie la Medicină păreau deciși să urmeze o carieră în acest domeniu. Dacă nu din acest an, de la anul, dar Medicină cu siguranță. Unii și-au lăsat părinții să aștepte la cozi, în timp ce ei ocupau treptele facultății, pentru a studia diferite cursuri.

La poartă, visul de „medicinist” le era întreținut candidaților de către cei care veniseră deja cu ofertele de cazare în campusuri studențești private. Până la cazare, însă, urmează examenul de admitere, care va decide cine este student din toamna asta și cine mai încearcă o dată, în 2014.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Ce meniu a avut și cine a cântat la nunta Cristinei Bâtlan. 250 de invitați, trandafiri roșii și distracție până la 4 dimineața
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!