Coabitare prin fracturare

Vara trecută, Ponta trâmbița o victorie: „Am reușit să conving o mare personalitate internațională, dl. general Wesley Clark, să accepte o poziție de special adviser, deci consilier special pe probleme strategice, pe probleme de securitate și pe probleme de strategii economice”.

Ce-mi puteam aminti atunci, auzind numele fostului condandant al NATO în Kosovo? Vorbele generalului britanic Jackson: „N-am de gând să declanșez al Treilea Război Mondial din cauza dumneavoastră!”. Generalul britanic riposta violent la ordinul gen. Clark de a trimite trupe care să se confrunte cu rușii, pentru controlul aeroportului din Priștina. Wesley Clark a fost retras mai devreme de la comandă, sub un pretext oarecare, șefii NATO dezmințind, firește, că din pricina incidentului Priștina. Bravul general s-a retras din Armată, a intrat în politică (de partea Democraților), apoi s-a lansat în afaceri cu energie, sub mentoratul marelui sponsor al globalizării și al anti-globalizării George Soros. Astăzi e lobbystul (și beneficiarul) exploatării gazelor de șist. Afacerile l-au purtat în Polonia (țară cu redevențe mari în exploatarea resurselor energetice) și apoi în generoasa Românie.

La entuziasmul premierului Ponta din vara anului trecut, Clark răspundea precis, militărește: „Treaba mea aici este să sprijin dezvoltarea economică, să sprijin crearea de oportunități de afaceri în România. Ne concentrăm în domenii cum sunt exploatarea resurselor minerale, agricultură, hidrocarburi, sectorul sanitar și alte zone în care putem aduce tehnologii și investiții care să creeze locuri de muncă. Cred că România este o țară bogată cu oameni capabili, dar nu există investițiile de care este nevoie aici pentru dezvoltare economică. Avem nevoie de o strategie de dezvoltatare economică, și asupra acestui segment lucrez (…) Sunt aici pentru a ajuta România în dezvoltarea unor strategii economice generale. Unde merge România din punct de vedere economic? Toate țările care s-au dezvoltat au avut o strategie”.

Bună întrebare: încotro se îndreaptă economia României. Guvernul Ponta nu se pripește cu răspunsul. Guvernul Boc a stat pe gânduri, sub lozincile răsuflate ale neoliberalismului muribund, pe care un binevoitor i le-a furnizat președintelui Băsescu și i-au plăcut: „Nu putem cheltui mai mult decât producem” și „Să ne legăm centurile de siguranță” (cu câteva găuri mai strîns), „Sfârșitul statului asistențial”.

Nici unul dintre responsabilii politici n-a putut sau n-a dorit să citească enunțul: să vadă desfășurările noii ordini economice mondiale. Mai îngrijorător e că viziunea le lipsește și marilor noștri economiști (sau, dacă o au, o disimulează dibaci).

Deocamdată, Guvernul în exercițiu trebuie să iasă cumva din capcana privatizării de succes a CFR Marfă. (Și cine știe câte alte succese mai are de dres).

Ce sfat i-o fi dat, zilele acestea, The Special Adviser premierului? Să păstreze CFR Marfă pentru explorare și exploatare? Ca, în curând, să poată raporta un nou succes – importante rezerve strategice de fier (vechi)?

Cred că, în afara banilor europeni, pe care – chiar când îi extragem – nu reușim să-i prelucrăm, ne-au mai rămas două soluții: gazele de șist și aurul. Cu consecințe devastatoare pentru mediu – dar ce contează. Fostul general Wesley Clark a fost extrem de convingător, de vreme ce, în urmă cu câteva săptămâni, primul ministru făcea declarații definitive: „Am avut foarte multe dubii despre gazele de șist, acum nu mai am”. E drept, frunzărise între timp și niște studii promoționale, prezentate în Consiliul European.

Dacă, pe orice alte teme, coabitanții se hârjonesc continuu, spre deliciul partidelor și analiștilor specializați în semiotica pizduielilor politice, pe tema vitală a României – exploatarea gazelor de șist – Ponta și Băsescu fac un duettino armonios, interpretând solemn melopeea independenței energetice.

Cu redevențe de 3,5 la sută și cu dezastre ecologice greu de estimat, mai trebuie să aflăm doar despre a cui independență energetică e vorba.