Prima pagină » Puterea Gândului » Un cort pentru domnul Șova

Un cort pentru domnul Șova

Un cort pentru domnul Șova
Cumva, nu știu cum, cel mai competent guvern al României din ultimii 20 de ani a reușit să-și pună în cap probabil cea mai importantă companie din România.

Cumva, nu știu cum, cel mai competent guvern al României din ultimii 20 de ani a reușit să-și pună în cap probabil cea mai importantă companie din România. Probabil că atât sindicaliștii, cât și oficialii respectivei companii nu sunt în stare să priceapă înțelepciunea guvernanților, caz în care ar trebui să-și dea demisia. De ce?

Păi iată că Guvernul vrea în sfârșit să ne facă o autostradă, iar sindicaliștii și oficialii Dacia nu vor. Cine sunt ei, domnule, să protesteze la adresa mutării eforturilor și fondurilor dinspre o autostradă inutilă – vorbesc despre Pitești – Sibiu, spre una cu adevărat utilă, și anume Ploiești – Brașov? Ce înseamnă Dacia pentru România, dacă e să ne uităm mai atent? 7,7% din exporturile României din 2012? Mare lucru! Circa 3% din PIB? Ha! O nimica toată!

Adăugați la asta și fabrica de la Craiova, precum și zecile de producători de subansamble din industria auto, care ar avea nevoie tot de legătura prin Valea Oltului ca să-și trimită mai repede marfa spre Europa Centrală și de Nord, și veți înțelege cât de puțin importantă este existența unei autostrăzi care să lege Piteștiul de Sibiu. Investițiile viitoare ale Ford și Dacia se vor izbi de această problemă, pentru că degeaba vor produce mai mult, dacă costurile cu exportul vor crește din cauza infrastructurii slabe. Dar vorbim, în fond, de vreo 15-20.000 de locuri de muncă, și ce contează astea în raport cu zecile de mii de turiști bucureșteni și brașoveni care vor ajunge mai devreme pe Valea Prahovei?

Nici măcar UE nu înțelege importanța unei autostrăzi între Ploiești și Brașov, căci vrea să dea bani doar pentru Pitești – Sibiu, iar faptul că atât prim-ministrul cât și ministrul marilor proiecte s-au jurat că nu se mai joacă dacă autostrada spre Brașov nu e gata în 2016 o lasă rece. Ce știu birocrații de la Bruxelles despre fluxurile de transport de marfă, adică cele care chiar au nevoie de autostrăzi? Să vină ei aici și să stea în coloană alături de ceilalți turiști pe breteaua de lângă Sinaia și apoi să vorbească!

Ieșind un pic din zona ironiei, o să spun totuși că da, o autostradă Ploiești – Brașov e foarte necesară. Dar și mai necesară este una Pitești – Sibiu, iar dacă vorbim de prioritizări, de lipsă de bani la buget și de rapiditatea construirii, toate argumentele ar fi în favoarea celei din urmă. În acest context, protestul vehement din partea oficialilor și angajaților Dacia ar trebui să dea de gândit.

Poate că totuși se va renunța începând din 2014 la păgubosul timbru de mediu, gândit special pentru a ocroti pe cât se poate producția internă de autovehicule – fără a fi avut efectele scontate – și se vor reorienta fonduri către realizarea cu prioritate a acelor autostrăzi de care are nevoie mai întâi de toate economia care chiar funcționează în România, iar abia apoi a celor care aduc câștig electoral și dau bine la mulțime.

Până atunci, îl voi ruga pe domnul Șova să-și respecte promisiunea din primăvară și să se mute cu cortul undeva între Comarnic și Predeal. Căci atunci când îți pui împotrivă cei mai mari exportatori ai țării pe domeniul tău de activitate, poate că ăla e nivelul tău. Și ar trebui să ți-l asumi ca atare.

Donează careva un cort pentru domnul Șova?

Adrian Mihălțianu este redactor-șef al revistei Promotor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!