Aseară vântul bătea/ Cum bate poliția

Veți înțelege licența poetică – am vrut să scriu „jandarmeria”…

Am vrut să scriu despre ministrul Stroe, care cu mândrie își asuma, în toamnă, încălcarea legii, iar acum, în iarnă, se dă de ceasul respectării ei, urmărind litera Constituției cu pulanul, mi-am amintit de ministrul Culturicii, care într-o oră va depune jurământul, de retorica netoată a deputatului Zgonea (al treilea om în Stat, numărând de la boier Băsescu), de gâlceava din USL (o turmă de gargaragii cu doi tromboniști în frunte).

În capul meu se învârt toți, ca păpușile la bâlci. Pe măsura lor a croit Nicolae Filimon, acum 150 de ani, Prologul la „Ciocoii vechi și noi”:

COMUNICAT Ești plecat în străinătate? Fii la curent cu procesul de înregistrare sistematică din localitatea ta!

11:30

VIRAL Cerere în căsătorie inedită la 443 de metri înălțime. Doi îndrăgostiți ruși, arestați după ce au urcat ilegal pe Empire State Building

11:27

„Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voiește a se organiza, decît a da frânele guvernului în mâinile parveniților, meniți din concepție a fi slugi și educați într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preț! (…) Ciocoiul este totdauna și în orice țară un om venal,  ipocrit, laș, orgolios, lacom, brutal până la barbarie și dotat de o ambiție nemărginită, care eclată ca o bombă pe dată ce și-a ajuns ținta aspirațiunilor sale (…)

Ciocoiul, dar, își începe uneori cariera de la postul de  rândaș, iar alteori de la lacheu ce se pune în coada trăsurei boierului; devine cu încetul sofragiu, apoi vătaf de curte, iar mai pe urmă se face și el boier; și cu toate că unii-alții îi zic în deriziune boier făcut, copiii lui însă devin borieri și fii de boieri. În timpul pe cînd ciocoiul îmblă după trăsura boierului,el află toate slăbiciunile stăpânului său și-l ajută cît poate ca să și le împlinească în paguba lui și în folosul său. Se întâmplă, însă, de multe ori ca stăpânul ciocoiului să aibă și virtuți, dar aceste lucruri pătrate nu pot să intre în capul și-n inima cea triunghiulară și îngustă a ciocoiului plecat pe drumul de a deveni om mare cu orice preț. Ca sofragiu se obicinuiește atât de mult cu mâncările delicate, încât nu mai poate să trăiască fără friptură de fazan, brânză de Parma, salami de Verona, icre moi, conserve de Francia și vinuri din cele mai celebre dealuri ale Europei. Astfel dar, când ciocoiul ajunge la gradul de vătaf, este corupt moralicește și fizicește până la măduva oaselor. Înălțat la acest din urmă și mai suprem grad al slugăriei, ciocoiul devine prevăzător ca un prezident de cabinet… din Evropa. Ideea de-l preocupă ziua și noaptea este de a afla metodul prin care să-și facă stare. Diferite planuri i se prezintă în imaginațiune, unul mai întunecos decît cellalt; le studiază pe toate și, găsindu-le realizabile, le pune în lucrare fără mustrare de conștiință (…)

Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebește de omul onest prin mai multe fapte, iar mai cu seamă prin purtarea sa. El nu se pronunță definitiv pentru nici o doctrină politică, nu se face adept credincios al nici unui partit, nu doară că are spiritul drept și nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele și partitele în folosul său. Amorul de patrie, libertatea, egalitatea și devotamentul sunt vorbele sacramentale ale ciocoiului, pe care le rostește prin adunări publice și private; dar aceste virtuți cetățenești, de care face atâta pompă, nu sunt decât treptele scării pe care voiește a se sui la putere și uneori, când ele nu-i servă de ajuns, el aleargă la străini și primește de la dânșii posturi în țara sa. Ajuns la gradul de mărire pentru care a comis toate umilințile și a declamat, fără de a le simți, toate virtuțile din lume, ciocoiul își ridică masca ipocriziei de la ochi și se arată lumei în mizerabila și uricioasa nuditate a sufletului său celui mic. Inima lui, asprită de suferințele, umilirile și înjosirile prin care a trecut, devine incapabilă de orice simțământ frumos și uman.

Libertatea presei îl supără, căci descoperă inichitățile vieței sale și nu-l lasă să despoaie de averi de stat și pe particolari; funcțiunile statului le împarte la ciocoi cu cea mai mare prodigalitate și, ca să se poată folosi mai bine de orânduirile de servicie, își recrutează un ciocoi tot de calibrul său și speculează printr-însul pânea nenorociților funcționari. Iată tipul ciocoiului din toate țările și mai cu seamă din țara noastră, unde lumina adevăratei civilizațiuni n-a răsipit încă norii cei grei ai ignoranței și ai depravațiunei. Iată tipul ce ne propunem a urmări în deosebitele faze prin care el a trecut în secolul nostru, de la ciocoiul cu anteriu și cu călămări la brâu al timpilor fanariotici, până la ciocoiul cu frac și cu mănuși albe din zilele noastre”.