Bătălia pentru sfântul Dop

O singură teamă pare să fi avut Înalt Prea Sfințitul Teodosie al Tomisului în această dimineață: să nu cadă din trăsura cu care se-ndrepta, de la catedrala unde slujește, spre faleză, la întâlnirea cu credincioșii iubitori de agheazmă. Asta după ce ieri, în ajun de Bobotează, a mai trecut prin câteva clipe de grea cumpănă: că butelcile din plastic, pline ochi cu agheazmă mică, vor ajunge la credincioșii care s-au bulucit la catedrala tomitană fără dop. Pur și simplu, fără dop.

„Dați câte unul, să ajungă la toată lumea”, a auzit duminică Prea Sfințitul din zeci de piepturi înfofolite de români, veniți să își ia porția de mântuire cu o zi mai devreme față de data la care, oficial, se dă liber pentru popor la apa sfințită.

CONTROVERSĂCum a reacționat fostul premier Ilie Bolojan, după ce Gândul a scris despre ultimul tun al Cancelariei conduse de Mihai Jurca

00:02

NEWS ALERTTrei oameni au fost găsiți morți în locuința tânărului care a deschis focul în Cracovia, a anunțat premierul polonez Donald Tusk. „Cel mai probabil, sunt membrii familiei sale”

23:21

Televiziunile, lacome, s-au grăbit să ni-i arate pe evlavioșii care, cu mâinile întinse în fața unor vedre uriașe cu apă, cereau cât îi țineau plămânii un dop pentru sticluța proaspăt dobândită cu prețul unei cozi. Le-am privit chipul: oameni triști, trecuți de a doua tinerețe, pe ale căror fețe nu se zărea vreun strop de bucurie, ci doar încrâncenare, ușor domolită de izbânda care i-a mânat în cereri: un dop de plastic pentru sticluța lor de agheasmă. Chiar dacă asta înseamnă un ghiont în stomac pentru vecinul de alături, un călcat pe bombeu, o afurisenie în gând sau șuierată printre buze. Totul se uită, totul se iartă, la finalul cozii când ai în palmă capacul albastru cu filet.

Scena, reală, petrecută duminică la Constanța, nu-i singulară. O revedem anual la orice praznic, la orice sărbătoare, la orice tăiere de panglică, deschidere de supermarket. La orice pomană – electorală sau nu. Ne place coada. O iubim.

E forma noastră de rezistență, cu care și prin care unii dintre noi am traversat regimuri sau este o formă de masochism ce capătă înfățișări diverse. Ne place să ne înghesuim la tigăi, să ne batem pe sarmale, să ne înghiontim pentru găleți, să votăm pentru o pungă. Ne place să colecționăm șepci, tricouri, flyere, iluzii. Ne placem să pupăm mâini, să adorăm moaște, să ne frecăm batiste și portofele de geamurile sfinte, să leșinăm pentru toate acestea, înconjurați de oameni, în văzul lor. Uneori ne dăm și viața la câte o coadă: la supermarket, ori la Sfânta Parascheva.

De unde vine plăcerea asta de a ne înghesui precum sardinele în conservă de Sărbători? Din teamă, ar putea fi un răspuns. Ne e frică mereu că nu putem să ne luăm de unii singuri doza de credință și practicăm coada ca izbăvire. Avem și sprijin în temerea noastră. Biserica ne întreține această spaimă, ne capitalizează credința și ne vinde mântuirea. Contra cost. Acatistul are un preț, lumânarea asemeni, înmormântarea și ea, la fel și botezul. Ori sfințirea mașinii, ori construirea unei catedrale la care neamul – în întregime – se va mântui. Prin jertfă, fie ea financiară.

„Presa ne vede, așa că nu vă mai înghesuiți” – a fost îndemnul Mitropolitului Laurențiu Streza, de Bobotează, la Sibiu.  „Avem aproape 8.000 de sticluțe, avem apă sfințită în așa fel încât să vă luați, să vă rămână și ne va rămâne și nouă la catedrală. Vă rugăm din tot sufletul, odată cu binecuvântarea pe care v-o împărtășim, să fiți în rânduială, să nu se mai vadă pe toate posturile de televiziune că românii, că ortodocșii se înghesuie ca să ia sfințenie. Nu vă înghesuiți!”,  le-a cerut zadarnic ierarhul credincioșilor care și-au pierdut încălțăminte, căciuli și fulare, ba chiar și copiii în vârstă de trei ani, în goana după sticla tămăduitoare.

Dar oare spectacolul grotesc al cozii e doar pentru media? Cine câștigă de pe urma cozii la moaște, a bătăliei pe dop? Un răspuns sincer: nimeni. Cine pierde? Românul normal, care s-a împăcat cu trecutul ori care nu știe ce înseamnă coada la lapte. Pierde românul care își caută reper și răspunsuri altundeva decât în vorbele duhovnicilor martiri, prinse acum între coperți prin biblioteci.

Pentru acei credincioși care au bifat încă un praznic în calendarul sărbătorilor naționale, dopul câștigat de Bobotează în 2014 își va găsi loc alături de alte trofee precum batista de mers la moaște, sacoșa electorală ori tigaia cumpărată la reducere.