Prima pagină » Proteste în Ucraina » Cum susțin armata ucrainenii din Odesa: țigări, conserve de carne și saci de dormit

Cum susțin armata ucrainenii din Odesa: țigări, conserve de carne și saci de dormit

Cum susțin armata ucrainenii din Odesa: țigări, conserve de carne și saci de dormit
Ucrainenii din Odesa oferă de la conserve de carne, la pachete de țigări și buchete de flori, într-o campanie lansată în orașul-port din nord-vestul Mării Negre în vederea susținerii armatei ucrainene aflată în dificultate, în eventualitatea unui atac rus, relatează AFP.

Numeroși locuitori se îndreaptă încă de la primele ore ale dimineții cu pungi din plastic spre statuia ducelui Armand-Emmanuel Richelieu, considerat fondatorul acestui oraș în perioada Imperiului rus, la începutul secolului al XIX-lea.

Monumentul, aflat la capătul celebrelor scări Potemkin, care duc spre port, a devenit în ultimele săptămâni punctul de întâlnire al susținătorilor unității Ucrainei din orașul rusofon cu un milion de locuitori, unde mii de persoane participă la fiecare sfârșit de săptămână la manifestații separatiste.

Acțiunea are însă în vedere susținerea materială a celor 130.000 de militari din armata ucraineană, aflată în dificultate și echipată cu material învechit, în absența finanțării necesare.

În consecință, numeroase persoane au răspuns la această campanie și aduc pungi din plastic pline cu conserve de carne, cartușe de țigări sau echipamente în vederea aprovizionării blindatelor cu carburant.

Maksim Gorbaciuk a venit la punctul de colectare cu portbagajul mașinii plin cu buchete de lalele roșii și albe. „Când am luat legătura cu organizatorii campaniei, mi-au spus că nu mai este nevoie de nimic. Mi-au propus să aduc flori, pentru a susține moralul militarilor”, povestește bărbatul, inginer la Odesa.

Campania în vederea strângerii de fonduri pentru militarii ucraineni a fost organizată pe Facebook, unde voluntari au pus la dispoziție un cont bancar deschis pentru strângerea sumelor de bani. „Am strâns o sumă și am stabilit cu militarii de ce au nevoie”, explică Oleg Șapiro, om de afaceri local și unul dintre organizatorii acțiunii.

– Saci și saltele de dormit pentru vameși

Toate lucrurile strânse sunt transportate într-o bază a armatei aflată la 30 de kilometri de Odesa. Inițiativele în vederea susținerii armatei ucrainene au luat amploare în ultimele săptămâni, după ce forțele ruse au preluat controlul asupra obiectivelor militare din Crimeea, iar Kievul a decis mobilizarea soldaților, în eventualitatea unei confruntări.

În condițiile în care Ucraina este în pragul falimentului, autoritățile au cerut, la rândul lor, cetățenilor să sprijine armata, prin intermediul unor clipuri publicitare, iar 33 de milioane de hrivne (2,3 milioane euro) au fost strânse în acest scop, potrivit Ministerului Apărării. Banii urmează să fie folosiți pentru a acoperi asigurările de sănătate ale soldaților.

„Oamenii nu doar simpatizează, ci vor să ajute armata în aceste momente dificile”, spune comandantul bazei de lângă Odesa, Ivan Kalenik. „Banii donați de oameni simpli din întreaga țară arată că problemele actuale ne unesc”, adaugă el.

Voluntarii din Odesa asigură că acțiunea nu se limitează doar la regiunea lor și că se va extinde în estul Ucrainei, aflat în prima linie în cazul unei incursiuni a armatei ruse.

„Am ajutat vameșii din regiunea Harvok să cumpere saci de dormit și saltele, pentru a trăi în condiții normale”, spune Oleg Șapiro. „Avem cereri și din alte regiuni, astfel că vom trimite la Dniepropetrovsk uniforme impermeabile și lanterne”, asigură el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!