Prima pagină » Mini » OFERTE PAȘTE 2014. Sejururi la prețuri între 950 și 1.900 de lei, de Paște, în Bucovina

OFERTE PAȘTE 2014. Sejururi la prețuri între 950 și 1.900 de lei, de Paște, în Bucovina

OFERTE PAȘTE 2014. Sejururi la prețuri între 950 și 1.900 de lei, de Paște, în Bucovina
OFERTE PAȘTE 2014. Prețurile la pensiuni pentru un sejur de Paște în Bucovina sunt cuprinse între 950 de lei și 1.900 de lei de persoană, turiștii fiind îmbiați cu...

OFERTE PAȘTE 2014. Prețurile la pensiuni pentru un sejur de Paște în Bucovina sunt cuprinse între 950 de lei și 1.900 de lei de persoană, turiștii fiind îmbiați cu produse tradiționale, petreceri în aer liber, tur al mănăstirilor sau obiceiuri precum spălatul pe față cu apă în care sunt ouă roșii și bani.

La o pensiune de trei margarete din zona Rădăuți, pachetul turistic care include patru zile cu trei nopți de cazare costă între 950 și 1.150 de lei și include vizite la mănăstirile din zonă, dar și posibilitatea petrecerii timpului la echitație sau tiroliană sau concurs de ciocnit ouă de Paște. În noaptea de Înviere, turiștii pot merge la slujba oficiată în zonă sau la mănăstirile Sucevița sau Putna, iar în prima zi de Paște vor putea lua parte la o cină festivă îmbrăcați în straie populare oferite de pensiune.

La Voroneț, la o pensiune de patru margarete oferta de Paște pentru un sejur de cinci zile cu patru nopți de cazare este cuprinsă între 1.100 și 1.300 de lei, în timp ce la o pensiune de patru margarete din Gura Humorului prețurile sunt cuprinse între 1.400 și 1.900 de lei de persoană pentru cinci zile cu patru nopți de cazare. Turiștii sunt îmbiați cu „mese îmbelșugate” cu preparate tradiționale bucovinene, vin, afinată, pască și cozonac, dar și petreceri în aer liber, cu berbecuț la proțap și concerte folclorice.

Turiștii care optează pentru o pensiune de patru margarete din Voroneț trebuie să plătească 1.690 de lei de persoană pentru patru nopți de cazare, iar în preț sunt incluse plimbări cu caleașca, vizite la mănăstirile din Bucovina, demonstrații de încondeiat ouă. Totodată, pentru a respecta tradiția locală, în dimineața primei zile de Paște turiștii se vor spăla pe față cu apa în care se vor pune un ou roșu și bani, pentru sănătate și belșug.

OFERTE PAȘTE 2014. La o pensiune de patru margarete din Vama tarifele pentru un sejur de cinci zile cu patru nopți de cazare sunt cuprinse între 1.490 și 1.590 de lei de persoană, iar turiștii vor putea participa la slujba de Înviere la biserica satului sau la mănăstirile din apropiere – Moldovița sau Voroneț. În ofertă sunt incluse mic dejun tradițional, demonstrație de încondeiat ouă, masă festivă de Paște, foc de tabără și muzică live cu artiști instrumentiști din Bucovina. Turiștii pot alege să meargă la sfințit, în dimineața primei zile de Paște, cu un coș tradițional pregătit la pensiune cu bucate de casă – ouă roșii, cozonac, pască, vin, toate acoperite cu un ștergar întrucât se spune că cei din familie care gustă din merindele sfințite vor ști întotdeauna drumul către casã, oriunde ar rătăci prin lume.

La o altă pensiune din aceeași zonă pentru patru nopți de cazare tarifele sunt cuprinse între 1.590 și 1.690 de lei, iar turiștii pot vizita Muzeul Ouălor Încondeiate, mănăstirea Moldovița sau atelierul de ceramică neagră de la Marginea. În noaptea de Înviere, după slujba religioasă, turiștilor li se oferă o gustare cu ouă roșii și dulciuri specifice. În prima zi de Paște, turiștii sunt invitați la o plimbare cu căruța pe ulițele satului, cu popas la Muzeul Ouălor Încondeiate, la plimbare cu telescaunul pe Obcinele Bucovinei sau în vizite la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina și la mănăstirile Humor și Voroneț. În a doua zi de Paște turiștilor li se oferă o masă în aer liber.

Autoritățile sucevene susțin că și în acest an Lumina sfântă de la Iersualim va fi adusă la Suceava pentru a fi împărțită în Noaptea de Înviere în toate bisericile și mănăstirile din județ, deși Aeroportul Suceava este închis pentru modernizare.

OFERTE PAȘTE 2014. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a dat asigurări că Lumina sfântă va ajunge și în acest an în Bucovina, fără să precizeze cum va fi adusă, în condițiile în care aeroportul nu este funcțional, iar în programul manifestărilor „Paștele în Bucovina” nu este inclusă aducerea Luminii de la Ierusalim.

Manifestările din programul „Paștele în Bucovina” au început în 1 martie cu Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, iar în 30 martie la Fundu Moldovei a avut loc Festivalul național de muzică corală religioasă „Buna Vestire”, în timp ce în 1 aprilie la Sucevița a fost marcată „Ziua lui Păcală”.

În perioada de dinaintea Paștelui, în mai localități sucevene vor fi organizate conferințe religioase, concerte, târguri, expoziții de ouă încondeiate, demonstrații de încondeiat ouă și de meșteșuguri tradiționale. În Săptămâna Patimilor se derulează programul „Drumul Ouălor Încondeiate”, pe patru rute, fiind cuprinse zonele etnografice ale județului, iar în fiecare localitate vor putea fi vizitate ateliere de încondeiat ouă și expoziții cu vânzare.

În sâmbăta dinaintea Paștelui, în unitățile de cazere din județ turiștilor le vor fi prezentate tradițiile de Paște, iar de la ora 23.00 se va desfășura slujba de Înviere în toate bisericile și mănăstirile din județ, în timp ce în Salina Cacica se oficiază „Învierea din adâncuri” la capela amenajată în salină.

În prima zi de Paște, în mai multe localități din județ vor fi organizate concursuri de ciocnit ouă roșii, dar și concursuri de coșuri pascale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Cum ar fi încercat Ilie Bolojan să salveze mandatul de primar al lui Dominic Fritz
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor