Trezirea la realitate: care opoziție?

Dacă participă la un talk-show, reprezentanții a trei partide poziționate la dreapta – PDL, PNL, PMP, să spunem, sau PNR, PFC, PNȚ, de ce nu, PNL, PMP, PFC – și unul al USD, e război în toată regula. Nu vă gândiți la unul stânga-dreapta, ci la o canonadă continuă, fratricidă și stupidă în teritoriile „dreptei” – oamenii se acuză, se tachinează, își toarnă în cap lăturile guvernărilor anterioare, uitând că au stat, împreună sau pe rând la masa puterii și că niciunul nu se poate lăuda că a rămas treaz și cu capul pe umeri și că nu s-a îmbătat de putere până a simțit că se-nvârte țara cu el.

Fiecare ni se vinde curat și neprihănit de parcă n-ar fi întins, cu toții, pelteaua, alături de PSD, în funcție de interese, de foame, și de fandaxie – ba PDL, cu toți puii săi de astăzi, încă nenăscuți atunci, ba PNL, cu ezitările și frustrările lui; fiecare îl acuză pe celălalt de greșeli grave, insurmontabile, uitând că doar în eșec au construit, până la urmă, „uniunea” dreptei.

Fiecare dintre ei propovăduiește „unirea”, dar nu oricum, ci doar sub el însuși! Doar dacă el va fi să fie farul, omul cu diapazonul, goarna deșteptării, țipătul renașterii.

Spre exemplu, Cătălin Predoiu, viceliderul unui partid de opoziție aflat până mai ieri în moarte clinică – ba, încă acuzat de unii c-ar face jocurile PSD -, vorbea, sâmbătă, în calitate de „mareșal” al dreptei, despre unificare. „Ne bucură că sunt și alții care vor să ne urmeze, dar să-și facă propria reorganizare și să îndrepte țeava puștii politice către guvern, nu să tragă în spatele nostru. Vorbesc de reunificarea dreptei tocmai cei care au fărâmițat-o”, s-a înfierbântat Predoiu, trăgând el însuși o rafală în liderii partidulețelor celor evadați din Modrogan tocmai pe motiv de non-combat al PDL față de USL.

Crin Antonescu, liderul unui partid devenit „țuțărul” PSD la guvernare, nu se lasă, nici el, mai prejos. „Eu l-am adus pe Ponta la putere, eu îl dau jos! Astăzi, drumul european al României e pus în pericol de PSD. Domnul Ponta ne spune clar că mai are două piedici în calea sa: justiția și presa liberă. Lucrurile sunt simple, Traian Băsescu și partidele sale sunt suficient de slabe pentru a nu îl opri pe domnul Ponta să pună mâna pe putere, ca PSD să fie peste tot”.

Ce dovezi de rătăcire! Zici că Antonescu a traversat o stare de somnambulism în 2012, când înjura presa, justiția și Europa, cu icnete și sughițuri, ca la ușa cortului. Acum nu i-a rămas decât să-și aroge, și el, rolul de lider al dreptei, în calitate de chelar al broaștelor lui Ponta.

Apoi, Elena Udrea însăși și-ar dori să fie miezul: „Poate fi și o variantă de colaborare cu PNL la prezidențiale. Un candidat liberal să fie susținut de noi, dacă s-ar ajunge în situația improbabilă ca PNL să aibă candidat în turul doi. (…) Sper totuși ca liberalii să fie cei care să susțină candidatul PMP”.

Ce jale, ce comici.

Toți oamenii aceștia, care se luptă pentru pielea ursului din pădure, ignoră faptul că se află pe marginea prăpastiei în care se vor nărui, cu toții, din cauza aroganței, a superficialității lor politice, a lipsei de viziune. Chiar dacă sunt conștienți că „noul regim PSD se pregătește în subterane să se instaureze pentru mulți ani, așa cum a făcut regimul Iliescu și Năstase” și că „Ponta și PSD vor pune mâna pe putere, vor fi peste tot, trăind de pe urma baronilor”, nu sunt capabili să se așeze la masa negocierilor pentru a căuta, cu realism și modestie, soluția creării unei opoziții unite, fără narcisism, fără aroganțe, fără fițe.

Pentru a înțelege, pe deplin, care este răspunderea lor, ar putea lua țara la pas, ca să vadă cum tac oamenii, de frica baronilor PSD, mai ceva decât pe vremea Securității lui Ceaușescu.