Film prost, cu beție de cuvinte și cu actori care-și disprețuiesc publicul

Cum nu fusese de ajuns pentru o zi, spre seară, Traian a înhățat microfonul Palatului Cotroceni pentru o lungă lectură din mama legilor, intersectată cu zugrăvirea din rărunchi a portretului „Răului”: Victor V.. Ceva mai devreme „Răul” Victor V. îl reclamase la păzitorii legii fundamentale, pe motiv că Traian, dus de briza lui mai se afișase pe plajă cu un măr (electoral) pe piept și lângă un breton blond, cu ambiții politice precise.

Și mai în urmă, un week-end întreg, se mai consumase o repriză de zbânțuială : Traian, Victor V. și pe ici-pe colo bretonul blond. Atunci marcase năpraznic Victor V., atingându-l la „naturel” pe Traian cu remarca la adolescența recurentă a primului (încă) bărbat al țării. Biata natură umană! Biata lege a legilor! Una, târâtă într-un adevărat „război al sexelor” – cu trimiteri fără perdea la potență și portanță; cealaltă, ghioagă învârtită morișcă și însoțită de strigătul de luptă „după fiecare declarație a lui, voi face și eu una!”.

CONTROVERSĂ Întâlnire selectă a Pentagonului cu țări NATO pentru discuții despre viitorul Alianței. Printre cei excluși: Franța, Marea Britanie și România

23:01

REACȚIE Numele surpriză pe care Elena Udrea l-ar dori ca premier: „Un politician temeinic”

22:53

Acesta este un film prost, cu scenariu din cea mai cruntă realitate, cu două personaje care îi amuțesc pe ceilalți ocupanți ai scenei. Cu oricâtă detașare, blazare, ironie, cinism l-ai urmări, zicându-ți că orice se poate și este permis să se întâmple, un fior nu se poate reprima. Pentru că protagoniștii sunt primele persoane publice ale țării. Care și-au aruncat rațiunea în apa gârlei. Și care nu-și cruță timpul și putințele să coboare filmul prost la o telenovela ieftină, de largă respirație și lungă întindere.

Ieftinătatea și hărmălaia acoperă strategic un „fin de siecle”. Al lui Traian, încă președintele Băsescu. Și posibilul început al unei domnii a lui Victor V., încă premierul Ponta și poate ceva mai mult. Tectonica puterii are acum manifestări bezmetice, dat totul se îndreaptă spre o asemenea așezare. Cu mișcări bruște de mobilă, cu câte un pian scăpat pe scări, ambientul se reașază. Dar asemenea dezmățuri verbale, pe undeva de înțeles, sunt întreținute la o intensitate pe care prea puține lucruri o justifică.

Acum, protagoniștii sunt deja amețiți de beția cuvintelor și de orgoliul de a avea fiecare ultima zicere. Și se află într-un dispreț suveran față de cel care îi poate urca sau arunca de pe scenă: publicul. Îi va trezi același public: cu votul „pe bune”, spatele întors și un mare râs sănătos.