Nole a câștigat Wimbledonul, Domnul Tenis a învins timpul

2-1 la seturi și 5-2 pentru Djokovic. Adică, pentru liderul  mondial, sârbul aflat, la 27 de ani, în vârf de putere și exprimare în tenis. Priveam tăcut, resemnat, așteptând execuția. Și atunci, regele Roiger a ridicat semeț fruntea și a privit dincolo de fileu. Au urmat 5 (cinci) ghemuri în serie și setul câștigate de Federer parcă plutind peste iarbă ca un om zburător de-al lui Chagall.

Până la urmă a câștigat Nole, pe muchie, 6-4 în setul 5. Meritat. S-a mișcat mai bine, recuperând nenumărate mingi ca și pierdute, câștigând majoritatea raliurilor de pe fundul terenului și, factorul decisiv, dominând frumosul rever cu o mână din alte timpuri al lui Federer cu explozivul său rever cu două mâini. Era, într-adevăr, pe atunci, cel mai bun jucător de tenis.

Dar Federer era Domnul Tenis. Era Tenisul însuși. Între Djokovic și marii jucători ai trecutului nu exista vreo legătură. Nu întâmplător, întrebat fiind cine au fost Cei Trei Mușchetari, a ridicat din umeri. Tenisul său era cel mai avansat tenis la zi, stânga-dreapta în forță de pe fundul terenului.

VIDEO Anca Alexandrescu: „Mi-aș dori să se schimbe legea de finanțare a partidelor”

12:00

CONTROVERSĂ Controversa decorării veteranului de către Nicușor Dan de Ziua Națională. Aluzii din Rusia: România s-a vopsit în culorile nazismului

11:57

Domnul Tenis, în schimb, a adus pe legendarul Centre  Court  umbrele marilor artiști ai tenisului de când s-a inventat acest sport.

Grația eficientă a Suzannei Lenglen, voleul de rever din înalt al Bascului Zburător, Jean Borotra, demivoleuri à la Henri Cochet, serviciul lui Big Bill Tilden, slais de atac Laver-Rosewall, reverul lui Ilie Năstase, voleul cu mână moartă al lui John McEnroe, serviciu-voleul lui Stefan Edberg…

Mie mi-au dat lacrimile la sfârșit – cât am vrut să câștige… Lui Roiger, nu. Chipul lui era nobil și senin, nicio urmă de resentiment. În loc să-și cânte cântecul de lebădă, a anunțat zâmbind: „Ne vedem la anul…” sub privirile interesate ale copiluțelor lui. Mi-a venit în minte pe loc figura drăgălasă a tinerei Eugenie Bouchard, împietrită de ciudă la festivitatea de premiere, după ce a fost pur și simplu măturată în finală de Petra Kvitova…

Roger Federer, numărul UNU  al tuturor timpurilor, a arătat că poate câștiga și ultimul meci, teribilul meci cu timpul. Știe să îmbătrânească superb.