Simona ne-a servit. Suntem în stare să returnăm?

Pentru multe domnișoare venite „s-o vadă pe Simona”, felul în care se marchează scorul la tenis a fost o noutate matematică, cam ca la bacul pe care tocmai l-au picat sau nici nu l-au dat. Lilialele făpturi au tras după ele băieți de băieți, care au blocat străzile din jurul bazei cu gipane și merțane. De altfel, în spațiul pentru public din fața Centralului am putut vedea expuse un Mercedes-Benz pe care scria C 220 și altul botezat CDI 4M, poate vor iubitorii de tenis să cumpere. Chioșcurile cu materiale de tenis, mingi, rachete, corzi, adidași au fost strămutate undeva în spate, spre terenurile de antrenament. În mijlocul zonei tronează acum o sucursală a unui club, dar nu de tenis, unul Fratelli. Fotolii albe tip sac, pe care nu poți să stai decât tolănit, scaune înalte de bar, dozatoare de bere, cocteiluri cu pai, energizante cu alcool și cuburi de gheață, căci și să te uiți la tenis e un sport greu, epuizant.

Magazinul de profil de lângă arene e luat cu asalt de pisi care comandă mârtanului aferent „vreau racheta aia, roșu cu alb, ca a Simonei”, pe care o apucă de coadă cam cum pune mâna pe telecomanda plasmei.

E bine. Simona Halep face pentru România ce-a făcut acum aproape 100 de ani Suzanne Lenglen pentru tenisul francez, fiind prima vedetă socială a acestui sport, capabilă să influențeze linia modei, la fuste și poșete, stilul coafurilor și bandanelor, manichiura și marca de rimel. Tenisul feminin devine în acest moment la noi, mulțumită Simonei, un sport cu priză socială largă, în primul rând printre tinerii cu bani.

Repet, asta nu e rău. Dar genul acesta de fani, revelați peste noapte, repede se adună și tot repede se risipesc. Mulți au plecat după meciul Simonei, n-au stat să le vadă pe Monica Niculescu împotriva bulgăroaicei Kostova sau pe Alexandra Dulgheru cu excelenta jucătoare italiană Roberta Vinci.

Acest tip de public nu iubește, de fapt, tenisul. Dacă, Doamne ferește, Simona n-ar mai produce rezultate spectaculoase în lunile următoare, încetând să fie trendy, n-ar mai da pe la vreun meci de tenis.

Important e că am văzut în tribune și destui copii. Mulți dintre ei nu pot decât să bată la vreun perete o minge uzată, tenisul e un sport scump, dar sunt cu adevărat îndrăgostiți de el. Am mai văzut efervescența asta printre cei mici doar în vremurile de glorie ale lui Năstase și Țiriac. Atunci, și decenii după aceea, n-am știut s-o folosim pentru a transforma tenisul într-un sport popular în România. Rezultatele, slăbuțe până la neantul care ne așteaptă acum la simplu băieți, s-au văzut.

Starea fizică a generațiilor tinere, sedentare și obeze, e vizibilă și ea.

Minunea Simona ne mai dă o șansă. Toți copiii, adolescenții, studenții care vin acum la tenis nu trebuie pierduți. Dacă Guvernul, Ministerul, Federația n-au făcut aproape nimic ca să se nască o stea ca Simona, măcar să fie în stare să folosească entuziasmul pentru sport, pentru mișcare, al momentului.

Să declanșeze un program național de promovare a tenisului, desfășurat pe ceva mai mult decât anul alegerilor prezidențiale care l-a adus în lojă, lângă Ilie Năstase, pe premierul tenizmen Victor Ponta, pregătit să țină scorul în procente: 15, 30, 40-15.

N-avem dreptul să lăsăm copiii să se întoarcă, pregătindu-se să fie depresivi, la jocuri pe computer și la rumegat junk food cu cola, de unde i-a smuls Simona…