Prima pagină » Magazin » Iubire în vreme de război: Un soldat nu a apucat să o ceară de nevastă de iubita sa. Ea a aflat dintr-o scrisoare primită după moartea lui care a fost motivul

Iubire în vreme de război: Un soldat nu a apucat să o ceară de nevastă de iubita sa. Ea a aflat dintr-o scrisoare primită după moartea lui care a fost motivul

O scrisoare răvășitoare trimisă de un soldat englez iubitei sale, în urmă cu 98 de ani, a făcut înconjurul lumii.

Căpitanul Harry Cromie îi scria iubitei sale Vera Vereker că și-ar fi dorit să o ceară de nevastă, înainte de a pleca pe front, însă emoțiile l-au copleșit. Vereker a primit scrisoare la patru zile după moartea lui Cromie în bătălia de la Somme, scrie publicația britanică Express.

„Dacă citești asta, înseamnă că am murit. Am vrut să te rog să fii logodnica mea, dar mi-a fost prea frică să spun ceva atunci când am plecat”, i-a scris Cromie. 

Foto: express.co.uk

„Te-am iubit foarte, foarte mult și aș fi făcut orice pentru tine”, i-a mai transmis căpitanul.

Vereker s-a căsătorit cu un alt bărbat alătura de care a avut și copii, însă femeia a păstrat scrisoarea de la iubitul care și-a pierdut viața în cel de-Al Doilea Război Mondial. Pe patul de moarte, femeia i-a dat nepoatei sale scrisoare și un medalion cu fotografia iubitului din tinerețe.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul pregătește reducerea accizei doar pentru motorină. Ilie Bolojan explică de ce benzina nu va fi plafonată
Digi24
Tensiuni în Balcani: Croația anulează un summit al regiunii din cauza unor declarații ale președintelui sârb Aleksandar Vucic
Cancan.ro
Ninge de Paște și de 1 Mai în România. Care sunt orașele afectate, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Cum și-au împărțit SUA și Israelul sarcinile înainte de a ataca Iranul
Mediafax
Primul obuzier K9 „Tunetul” a ieșit de pe linia de producție pentru Forțele Terestre Române
Click
Spectaculoasa insulă „Fluture” a Greciei, desemnată destinația nr. 1 în lume în 2026 de The Guardian
Digi24
Opoziția din Ungaria preia conducerea chiar și în fiefurile partidului lui Viktor Orban (sondaje)
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă bătrânească cu doar 9.999 de euro. Terenul are 1100 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum și cu ce se ocupă Lorelai Moșneguțu, câștigătoarea Românii au Talent din 2017! Tânăra s-a schimbat enorm
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Descopera.ro
Care este cel mai mare număr?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Atmosfera haotică a lui Saturn, dezvăluită de telescoapele James Webb și Hubble