Prima pagină » Puterea Gândului » Mickey, crucificat cu mouse

Mickey, crucificat cu mouse

Mickey, crucificat cu mouse
„Prim-ministrul României rotește ochii în sus, în jos, la stânga și la dreapta ca un șobolan de desen animat." Asta scriam despre celebrul moment MTO de la Cotroceni, în care V. Ponta s-a arătat pentru câteva clipe așa cum este.

În prima variantă, scrisesem „ca un Michi Maus încolțit”. Pe urmă am stat pe gânduri, am șters și am formulat cum vedeți mai sus. Imaginea era clară, dar n-am putut să-l alătur pe minunatul și nobilul Mickey celui pe care, în titlul unui alt editorial, l-am numit „Năpârca la maturitate”.

Ce văd acum pe HotNews îmi strânge inima. Un colaj fotografic cu Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, care râde cu gura până la urechi, în vreme ce, în spatele lui, Mickey Mouse e crucificat pe un perete, cu sângele curgându-i din lăbuțele găurite. Adicătelea, Facebook și Ponta.

Oare cum o fi arătând animalul care a compus această operă de artă? Greșesc, niciun animal n-ar fi putut face asta, doar un gunoi uman.

Cât de neom poate să fie creatura? A fost vreodată copil sau s-a născut direct cu slănină pe creier, dacă a putut să scoată sânge din Mickey cu mouse-ul?

Iar ca să-l asemuiești pe Ponta cu Iisus pe cruce înseamnă nu numai că nu ești creștin, ești și cretin.

Am o mare rugăminte către toți oamenii de pe Facebook care m-au făcut să trăiesc duminică bucuria, ceea ce foarte rar sunt în stare: lăsați-l în pace pe Mickey Mouse!

Dezlipiți-l de abțibildul Victor Ponta, nu-l mai chinuiți pe bravul nostru șoricel!

Copiii, care nu știu cine e Ponta, izbucnesc în lacrimi când îl văd tăiat cu X-uri roșii sau străpuns de cuie.

Lăsați-l în pace pe Mickey Mouse!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Un consilier USR a ajuns în arest preventiv. Acuzatii după protestul fermierilor
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Unde a fost găsită mașina lui Vlad, suspectul în cazul Valentinei. Bărbatul este dat în urmărire
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Cum încearcă Ucraina să oprească ofensiva Rusiei cu un plan strategic de „distrugere totală”. Pierderile Moscovei au ajuns la 2.000 de oameni pe zi
Mediafax
LOVITURĂ pentru Trump în instanță! CNN, Politico și MS NOW trebuie să primească din nou acces la Casa Albă
Click
Christa Pike, singura femeie de pe culoarul morții din Tennessee, urmează să fie executată! Mama victimei cere dreptate după trei decenii de calvar
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
,,Eram eu în locul ei``. Dezvăluirea unei tiktokerițe despre mesajele primite de la iubitul Valentinei
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Ce ascund papirusurile îngropate de Vezuviu? Oamenii de știință au reușit să le descifreze!
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!